Eveniment

Decizii rapide de la Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti. O nouă serie de restricţii pentru Capitală: Masca devine obligatorie la 50 de metri de şcoli. Cazinourile se închid

Decizii rapide de la Comitetul pentru Situaţii de...

Autor: Laura Buciu

07.10.2020, 13:23 3161

Noi restricţii au fost impuse, de miercuri, în Capitală, a anunţat, miercuri, prefectul Gheorghe Cojanu. Măştile de protecţie devin obligatorii la 50 de metri de şcoli, iar la propunerea Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, se închid cazinourile, cu câteva excepţii.

Gheorghe Cojanu a declarat, miercuri, că masca de protecţie va fi obligatorie la o distanţă de 50 de metri de şcoli.

„Au fost sesizări de la cetăţeni care stau foarte aproape de şcoli. Ne-am gândit şi la copii, şi la părinţii lor că totuşi distanţa de 100 de metri impusă şi în alte judeţe este prea mare. Ei vor să aplice masca pe nas şi gură la o distanţă mai mică. Astfel, Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât ca această distanţă să fie micşorată la 100 de metri”, a spus Cojanu.

O altă hotărâre a fost făcută la propunerea a doi membri din cadrul Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti. Aceştia au solicitat interzicerea jocurilor de noroc şi a cazinourilor pe raza Capitalei.

„S-a emis această propunere cu amendamentul că nu sunt interzise pariurile şi loteriile care eliberează bilet. Aţi văzut că la loterie se păstrează distanţa când se duce la ghişeu, pune numerele şi aşteaptă afară. Acolo nu e o problemă”, a mai spus prefectul.

În ultimele 24 de ore, în Capitală au fost înregistrate 514 cazuri noi de COVID-19, iar de la debutul epidemiei până în prezent sunt 20.306 cazuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO