Eveniment

Declaraţia lui Felix Baumgartner, care a sărit din COSMOS: Atunci când te afli pe acoperişul lumii, devii mult mai umil - VIDEO

Declaraţia lui Felix Baumgartner, care a sărit din COSMOS: Atunci când te afli pe acoperişul lumii, devii mult mai umil - VIDEO

Autor: Florin Badescu

15.10.2012, 12:05 1592

Austriacul Felix Baumgartner, care a realizat cu succes duminică, în jurul orei 21.08 (ora României), saltul în cădere liberă din stratosferă - o premieră mondială -, plonjând de la o altitudine record de 39.043 de metri, deasupra statului american New Mexico, a depăşit viteza sunetului, stabilind un record mondial, informează bbc.co.uk.

Într-o conferinţă de presă care a fost organizată duminică, la câteva ore după ce Felix Baumgartner a ajuns cu bine pe Pământ, la care a participat şi Brian Utley, reprezentantul Federaţiei Aeronautice Internaţionale, Felix Baumgartner a spus: "Permiteţi-mi să vă spun un lucru: atunci când te afli pe acoperişul lumii, devii mult mai umil. Nu te mai gândeşti la doborârea unor recorduri, nici la obţinerea unor date ştiinţifice - singurul lucru pe care ţi-l doreşti atunci este să te întorci acasă în viaţă", a spus temerarul austriac.

Felix Baumgartner a spus, totodată, că, la un moment dat, a fost pe punctul de a-şi anula misiunea, întrucât vizorul căştii de protecţie pe care o purta în timpul saltului se aburise.

Conferinţa a fost transmisă live pe site-ul oficial al misiunii - redbullstratos.com.

Brian Utley a precizat că, potrivit datelor preliminare, Felix Baumgartner a reuşit să depăşească viteza sunetului în cădere liberă, stabilind un record mondial. Astfel, Felix Baumgartner a avut în timpul coborârii o viteză de 1.342,8 kilometri/ oră, potrivit site-ului redbullstratos.com.

Felix Baumgartner este prima persoană din lume care a depăşit viteza sunetului, fără a se afla într-un avion. Acest record a fost atins chiar în ziua în care se celebrează 65 de ani de la primul zbor cu un avion supersonic, care a fost pilotat de Chuck Yeager în 1947, informează Sky News.

Plonjând de la altitudinea de peste 39.000 metri deasupra statului american New Mexico, Felix Baumgartner a stabilit duminică şi un alt record mondial - saltul în cădere liberă de la cea mai mare altitudine, a confirmat în conferinţa de presă Brian Utley.

Felix Baumgartner a urcat în stratosferă într-o capsulă presurizată, trasă de un balon uriaş cu heliu, după care a fost în cădere liberă timp de peste patru minute, potrivit Sky News.

Recordul pentru saltul cu paraşuta în cădere liberă era deţinut din 1960 de un fost colonel din aviaţia americană (US Air Force), Joe Kittinger, care, ajuns la limita spaţiului cu ajutorul unui balon umflat cu heliu, a sărit în gol de la altitudinea de 31.333 de metri.

Felix Baumgartner a primit indicaţii de la sol, în timpul ascensiunii şi în timpul căderii sale, chiar de la cel al cărui record l-a depăşit, Joe Kittinger. Kittinger a participat şi la conferinţa de presă, organizată după reuşita saltului lui Baumgartner.

Totuşi, Baumgartner nu a depăşit şi un al doilea record deţinut de Kittinger, care s-a aflat în cădere liberă timp de 4 minute şi 36 de secunde. Felix Baumgartner s-a aflat în cădere liberă doar 4 minute şi 19 secunde.

Scopul principal al lui Felix Baumgartner, pasionat de sporturi extreme, a fost acela de a depăşi viteza sunetului în cădere liberă - o premieră mondială -, plonjând de la o altitudine record. El a depăşit altitudinea pe care şi-o propusese, de 36.576 de metri, realizând saltul de la peste 39.000 de metri.

Cu textul "Born to fly" (Născut pentru a zbura, n.r.) tatuat pe antebraţ, austriacul în vârstă de 43 de ani a sperat să adauge mai multe recorduri în palmaresul său: căderea liberă realizată de la cea mai mare înălţime şi cea mai rapidă săritură liberă. De asemenea, Felix Baumgartner a intenţionat să devină primul om care depăşeşte viteza sunetului fără a se afla într-un echipament special de zbor.

În timpul ascensiunii sale, Felix Baumgartner a depăşit şi un alt record: s-a aflat într-o capsulă trasă de un balon care a ajuns la cea mai mare altitudine la care s-a aflat vreodată un balon cu echipaj uman, potrivit explicaţiilor oferite de specialiştii care au comentat transmisiunea live de pe redbullstratos.com.

Uriaşul balon - la care a fost ataşată o capsulă cu o greutate de 1.315 kilograme, în interiorul căreia se afla Felix Baumgartner - a fost ridicat în aer în jurul orei 18.30 (ora României).

A fost pentru prima dată în istorie când a fost lansat un balon de o asemenea mărime, la care a fost ataşată o capsulă în care s-a aflat echipaj uman. În respectiva capsulă, Felix Baumgartner a avut patru sisteme diferite de oxigen, pentru a-l ajuta să respire la o asemenea altitudine, potrivit explicaţiilor care au însoţit transmisiunea live a misiunii.

Balonul care a ridicat în stratosferă capsula în care s-a aflat Felix Baumgartner a fost realizat dintr-o folie de plastic, iar pentru umflarea sa au fost necesari 850.000 de metri cubi de heliu.

Ascensiunea celui supranumit "Neînfricatul Felix" a durat aproximativ 2 ore şi 40 de minute.

Baumgartner, care a purtat un costum presurizat, a păşit afară din capsulă în jurul orei 21.08 (ora României). Înainte de a se arunca în gol, Baumgartner a spus: "Câteodată trebuie să urci foarte sus pentru a-ţi da seama cât eşti de mic" ("Sometimes you have to go really high to see how small you are").

Momentele de după săritură au fost critice. Poziţia corpului său a avut un rol crucial, pentru a-i permite acestuia să respire. Dacă ar fi căzut şi s-ar fi rotit prea repede, Felix Baumgartner ar fi putut să sufere probleme la ochi, creier şi sistemul cardiovascular, potrivit Reuters.

Coborârea lui Baumgartner a durat 9 minute şi 3 secunde, din care 4 minute şi 19 secunde în cădere liberă, înainte de deschiderea paraşutei, potrivit specialiştilor din camera de control a misiunii lui Felix Baumgartner. Viteza atinsă în timpul coborârii de Felix Baumgartner a fost de 1.137 kilometri pe oră, potrivit informaţiilor postate pe pagina de Facebook a misiunii.

Evenimentul, pentru care austriacul s-a pregătit de cinci ani, programat să aibă loc iniţial pe 8 octombrie, a fost amânat, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, de mai multe ori, întâi pentru 9 octombrie, apoi pentru 11 octombrie şi, cel mai recent, pentru duminică.

"Îmi plac foarte mult provocările, iar încercarea de a deveni prima persoană care depăşeşte bariera sunetului este o provocare unică. Acesta este, probabil, ultimul lucru pe care îl mai am de făcut", a declarat Felix Baumgartner în timpul perioadei de pregătire pentru marele salt.

"Cred că totul este o chestiune de pregătire. Trebuie să îţi faci bine treaba. Şi îmi displace să fiu numit un iubitor de senzaţii tari sau dependent de adrenalină, pentru că nu sunt deloc aşa. Îmi place ca totul să fie foarte bine pus la punct", a mai spus Baumgartner.

Aventurierul austriac a trecut peste decepţia provocată de amânarea saltului şi a încercat în ultimele zile să se concentreze asupra a ceea ce a trebuit să facă duminică, potrivit unui comunicat remis în urmă cu câteva zile de organizatori.

În afară de condiţiile meteorologice, organizatorii misiunii s-au mai confruntat cu o problemă: nu au avut decât un balon de rezervă.

Anunţul acestui salt, făcut iniţial la sfârşitul lui septembrie, a pus capăt unei perioade de incertitudine în ceea ce privea data la care va avea loc saltul supersonic, după ce capsula presurizată, ridicată de un balon umflat cu heliu, a fost avariată în luna iulie, în timpul unor teste.

"Toate sistemele capsulei au fost testate cu succes", a declarat, atunci, într-un comunicat, Art Thompson, directorul tehnic al acestui proiect, denumit "Stratos".

Pentru a se pregăti pentru această performanţă, paraşutistul austriac Felix Baumgartner a efectuat deja două salturi deasupra statului New Mexico - primul în martie, de la altitudinea 21.600 de metri, iar cel de-al doilea în august, de la altitudinea de 29.456 de metri - atingând viteza maximă de 864 kilometri/ oră, înainte de a-şi deschide paraşuta.

Unul dintre principalele obiective ale proiectului "Stratos" constă în colectarea de date ştiinţifice care ar putea să amelioreze siguranţa călătoriilor spaţiale permiţând, în cazuri de urgenţă, salturile cu paraşuta de la mare altitudine.

Felix Baumgartner s-a născut pe 20 aprilie 1969 în oraşul austriac Salzburg şi, de copil, a visat să piloteze elicoptere şi să sară cu paraşuta. "Mi-am dorit întotdeauna să mă simt liber şi, mai ales, să privesc lumea de sus. Când eram mic mă căţăram în copaci şi mi-am dorit întotdeauna să zbor", a spus Felix Baumgartner.

El a efectuat primul salt la vârsta de 16 ani, înainte de a se înrola în armata austriacă şi şi-a perfecţionat calităţile în cadrul forţelor speciale.

Aventurierul a explorat deja cele patru colţuri ale lumii, uneori în aer, dar şi de la nivelul solului. În 1999, el a devenit primul om care a sărit de pe unul dintre braţele statuii lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia, la numai 30 de metri de la sol, suficient însă pentru a deschide paraşuta şi a ateriza în siguranţă.

Dar cele mai spectaculoase sărituri ale sale sunt acelea de pe cele mai înalte turnuri ale lumii - Petronas Tower din Kuala Lumpur, Malaezia (în 1999), şi de pe turnul din Taipei, Taiwan (2004).

Felix Baumgartner a devenit în 2003 primul om care a traversat Canalul Mânecii în cădere liberă folosind o aripă de deltaplan fabricată din carbon.

Baumgartner a sărit şi de pe cel mai înalt pod din lume, Viaductul Millau, din Franţa, care se ridică la înalţimea de 343 de metri deasupra Văii Tarn.

În prezent, el trăieşte în Elveţia şi Statele Unite ale Americii, însă mărturiseşte: "În aer mă simt acasă".

Sportivul este sprijinit tehnic şi financiar pentru acest salt supersonic de grupul austriac de băuturi energizante Red Bull şi de patronul acestuia, multimilionarul austriac Dietrich Mateschitz.

Cel din urmă este şi proprietarul echipei de Formula 1 Red Bull-Renault, la care concurează actualul campion mondial, germanul Sebastian Vettel.

AFACERI DE LA ZERO