Eveniment

Deputat PNL: Liberalii nu vor susţine nicio formulă de guvern propusă

Deputat PNL: Liberalii nu vor susţine nicio formulă de...

Autor: Departamentul Politic

09.02.2020, 11:44 250

Deputatul PNL Angelica Fodor a afirmat că liberalii nu vor susţine nicio formulă de guvern propusă, iar actuala componenţă parlamentară blochează dezvoltarea României, potrivit unui comunicat de presă.

„România nu poate rămâne blocată din cauza actualei componenţe parlamentare, una care încă permite PSD să influenţeze în mod negativ deciziile de dezvoltare a ţării. Alegerile anticipate au obiectivul de a oferi românilor o majoritate parlamentară care să pună în aplicare proiectele de dezvoltare. Cu scopul de a fi îndeplinite condiţiile pentru alegeri anticipate, parlamentarii PNL nu vor vota următoarele două formule de guvern. Parlamentarii PNL vor fi prezenţi la şedinţă, dar nu vor susţine învestirea unui nou Cabinet”, a declarat Angelica Fodor, printr-un comunicat de presă remis, duminică, MEDIAFAX.

Liberalul a adăugat că este necesar ca toţi aleşii să îşi dea seama cât de importantă e declanşarea alegerilor anticipate parlamentare.

„Este nevoie ca toţi parlamentarii să conştientizeze nevoia declanşării alegerilor anticipate, iar în acest sens este nevoie urgent de un calendar accelerat în Parlament, astfel încât să fie atinse cât mai repede condiţiile constituţionale pentru dizolvarea Parlamentului de către Preşedintele României”, a completat Fodor.

Ea a atras atenţia liderilor PSD că PNL nu se va lăsa intimidat de ameninţări.

„Atrag atenţia liderilor PSD că Partidul Naţional Liberal nu se sperie de ameninţări, atacurile PSD fiind, în esenţă, doar mijloace de a împiedica punerea în practică a voinţei românilor”, a conchis deputatul PNL.

Ludovic Orban a anunţat că va trimite, luni, Parlementului programul de guvernare reactualizat şi lista propunerilor de miniştri.

Klaus Iohannis l-a desemnat joi pe Ludovic Orban pentru funcţia de premier, la o zi după ce acesta a fost demis prin moţiune de cenzură.

Premierul desemnat Orban urmează să vină în faţa parlamentarilor pentru votul de încredere şi formarea unui nou Cabinet. În conformitate cu regulamentul Camerelor, Parlamentul trebuie în termen de 15 zile de când a fost prezentată lista trebuie să programeze plenul în care se dă votul de învestire.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO