Eveniment

Deputat USR: Statul a cheltuit 66 milioane euro pe sistemul 112, care acum nu funcţionează

Deputat USR: Statul a cheltuit 66 milioane euro pe...

Autor: Diana Grigore

12.08.2019, 13:56 287

Deputatul USR Claudiu Năsui a transmis, luni, că în perioada 2007-2018 statul a cheltuit 66 de miioane de euro pentru sistemul 112, care acum nu funcţionează. El a adăugat că 13.5 milioane de euro din total s-au dus numai la firmele controlate de fostul deputat Sebastian Ghiţă.

„Statul a eşuat, după ce ne-a taxat 66 de milioane de euro pentru 112. În afară de costul inestimabil de vieţi omeneşti, statul ne-a şi taxat la suprapreţ pentru a avea un sistem unic de alertă care nu funcţionează. Din 2007 până în 2018, statul a cheltuit aproximativ 66 de milioane de euro pentru a implementa unele din soluţiile pe care acum ni le prezintă ca strategii salvatoare, dar pe viitor. Mai mult, din toţi banii aceştia, 13.5 milioane de euro s-au dus la firme controlate de nimeni altul decât Sebastian Ghiţă. Vedem cum acest apropiat al puterii nu a nenorocit doar software-ul pentru sistemul de sănătate, dar este puternic implicat şi în contractele cu STS. Toţi banii aceştia, iar rezultatele le-am văzut la Caracal, în Apuseni şi în cine ştie câte alte cazuri care au rămas departe de lumina media”, a scris Claudiu Năsui, pe Facebook.

El a adăugat că în timp ce guvernul eşuează, românii întreprinzători care vin cu soluţii sunt ignoraţi de stat.

„Între timp, românii întreprinzători care vin cu soluţii şi care au afaceri de succes în domeniul IT sunt flituiţi de statul român. De exemplu, tânărul care doreşte să folosească Internetul şi sisteme similare unor aplicaţii şi care se oferă să doneze (?!?) aceste soluţii statului. De asemenea, am avut oameni care s-au oferit să vină cu soluţii şi la criza CNAS, dar deschiderea a fost aceeaşi, adică lipsă. Orice om normal şi guvern funcţional ar explora o astfel de variantă, însă cum s-ar mai motiva risipa de milioane de euro din bani publici, dacă soluţiile ar veni din partea unor cetăţeni dezinteresaţi sau a unor companii care taxează sume la preţul pieţei? Cum ar mai crea sistemul milionarii de hârtie care fac bani din afacerile cu statul?”, a adăugat Năsui.

Reacţia deputatului USR vine în contextul crimei de la Caracal, unde Alexandra nu a mai putut fi salvată, deşi a sunat de trei ori la 112 pentru a cere ajutor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO