Eveniment

Deschiderea şcolii, cea mai mare încercare pentru sănătatea publică în anul pandemiei. Toată România a fost prinsă ieri în deschiderea noului an şcolar. Părinţii au aşteptat la poarta şcolii, copiii au intrat cu măşti pe faţă. Acum aşteaptă toţi cu înfrigurare „rezultatele“ întâlnirii în şcoli a celor aproape 3 milioane de elevi

La începerea noului an şcolar, copiii nu au avut voie să le ofere flori învăţătoarelor şi profesoarelor, părinţii nu au avut voie să intre în clase cu ei, iar în interiorul şcolilor trebuie să stea cu măştile pe faţă.

La începerea noului an şcolar, copiii nu au avut voie să le ofere flori învăţătoarelor şi profesoarelor, părinţii nu au avut voie să intre în clase cu ei, iar în interiorul şcolilor trebuie să stea cu măştile pe faţă.

Autor: Ramona Cornea

15.09.2020, 00:08 333

Aproape 3 milioane de şcolari şi preşcolari au început ieri cursurile noului an şcolar, unul marcat de pandemie, bâlbe ale autorităţilor şi incertitudine.

În 12.423 de şcoli din ţară, copiii merg la cursuri fizic, în scenariul verde, în 4.915 şcoli cursurile se vor face în scenariul galben, iar elevii din 263 de şcoli nu le vor călca pragurile fizic, ci vor face orele numai în mediul online, după cum a spus ministrul educaţiei Monica Anisie. În Bucureşti, nicio unitate de învăţământ nu începe anul şcolar în scenariul verde. Monica Ani­sie a declarat că 607 unităţi de învă­ţământ din Buureşti sunt în scenariul galben şi 29 în scenariul roşu. La nivel naţional, 293 de profesori în carantină, 106 sunt în spital şi 91 în concediu medical. Faţă de anul şcolar precedent, 147 de cadre didactice s-au pensionat.

La începerea noului an şcolar, copiii nu au avut voie să le ofere flori învăţătoarelor şi profesoarelor, părinţii nu au avut voie să intre în clase cu ei, iar în interiorul şcolilor trebuie să stea cu măştile pe faţă. Pauzele dintre ore la şcolile în care cursurile se vor desfăşura după primele două scenarii, cel verde şi cel galben, vor fi de 5 minute numai pentru schimbarea claselor de către cadrele didactice, iar orele vor fi de 55 de minute, conform unui ghid pentru învăţământul gimnazial şi liceal elaborat de Ministerul Educaţiei.

Una dintre măsurile care i-au nemulţumit pe părinţi la începutul acestui an şcolar a fost că nu i-au putut însoţi pe copii în curtea şcolii. Pentru copiii mici, cei din clasa zero sau pentru cei din grădiniţe, situaţia a fost şi mai dificilă pentru că nu îşi cunoşteau învăţătorii, educatorii sau colegii de clasă.

„Am lăsat copilul la poarta şcolii şi am stat un pic cu teamă. Nu o cu­noşteam pe învăţătoare, nu cunoşteam vreun coleg de clasă, iar pe părinţii colegilor  îi ştiu doar de pe un grup de Whatsapp. L-a aşteptat învăţătoarea acolo, la poartă. Noi, părinţii, am mers un pic în curtea şcolii să ne cunoaştem şi asta a fost tot“, spune Nicoleta C., mama unui elev care a început ieri clasa zero.

Mai mult, spune părintele, învăţătoarea a trimis lista cu materialele necesare pentru cursuri în ultimul moment, duminică seara, cu doar câteva ore înainte de începerea anului.

În învăţământul privat, începerea anului şcolar a fost similară cu cea din şcolile de la stat, numai că măsurile de prevenţie implementate sunt mult mai stricte.

„Pentru prima dată în cinci ani de când el intră în aceeaşi «curte a şcolii», noi, părinţii, nu l-am mai putut însoţi decât până la poartă. Şi-a aşezat masca pe faţă şi a intrat singur, fiind apoi preluat de învăţătoare care i-a strâns pe toţii copiii în curte înainte de a intra în clasă. Ce este diferit dincolo de mască? În şcoală trec prin faţa unui aparat, ca un roboţel, după cum ne-a povestit el, care le măsoară temperatura fără să îi atingă, încep orele la intervale diferite pentru a nu intra în contact cu alte clase. În sala de clasă au un filtru montat pe tavan (ne-a povestit tot el) cu raze UV pe care îl pornesc de fiecare dată când ei ies în pauze. Mai au în clasă şi un trepied cu cameră video pentru ca orele să ajungă şi la copiii care rămân acasă pentru că aparţin, ei sau familiile lor, unor grupe de risc. Dezinfectant peste tot, în şcoală şi în clasă. Ce este similar dincolo de mască? Privirea lor încrezătoare şi bucuria că se revăd după şase luni de şcoală online şi vacanţă“, spune Dana, mama unui elev de opt ani din clasa a doua de la o şcoală privată din sectorul şase.

Deşi elevii din 4.915 şcoli vor face cursurile online prin rotaţie, iar cei din 263 de şcoli doar în mediul online, deci copiii vor avea nevoie de dispozitive de pe care să poată intra la cursuri, guvernul nu a venit cu cele 250.000 de tablete pe care le-a promis. Lidia Bibac, coordonator programe educaţionale în cadrul Salvaţi Copiii România, spune că sunt 900.000 de elevi nu au acces la învăţământul online în România, însă autorităţile vin cu doar  82.000 de tablete.

Mai mult, România avea în anul şcolar 2019/2020 un număr de 6.166 unităţi şcolare din învăţământul primar şi gimnazial conectate la internet şi 1.444 de licee, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO