Eveniment

Descinderi în Bucureşti şi Brăila în cazul unor achiziţii ilegale în valoare de 1,5 milioane lei

Poliţiştii au descins în 22 de locuinţe din Bucureşti şi Brăila, într-un caz de achiziţii ilegale

Autor: Departamentul Eveniment

14.12.2012, 10:08 754

Poliţiştii au descins, vineri dimineaţa, în 22 de locaţii, de unde vor fi ridicate documente şi 15 persoane, investigate într-un caz de achiziţii ilegale în valoare de 1,5 milioane de lei, bani obţinuţi cu ajutorul unor funcţionari publici, informează Poliţia Capitalei.

Sursa citată precizează că Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, pune în executare 22 de autorizaţii de percheziţie şi 15 mandate de aducere, în Bucureşti şi în judeţul Brăila.

Acţiunea poliţiştilor şi procurorilor bucureşteni a fost organizată ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal în care mai multe persoane sunt suspectate de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, uz de fals, dare şi luare de mită.

Cercetările procurorilor şi ale poliţiştilor bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor au stabilit faptul că, în perioada septembrie – decembrie 2012, mai multe persoane, cu sprijinul unor funcţionari din cadrul unei instituţii publice, ar fi obţinut contracte de achiziţii publice în valoare de peste 1,5 milioane de lei, fără a fi respectate prevederile legale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO