Eveniment

Dexia si Banco Comercial Portugues, dispuse sa concureze pentru BCR prin pret

26.09.2005, 19:31 21

Claudia Medrega, Bruxelles / Cristian Hostiuc, Lisabona

Bancile de talie mijlocie - Dexia sau mica - Millenium BCP, care au intrat in cursa pentru preluarea BCR, se arata mai dispuse sa concureze prin pret si tocmai faptul ca autoritatile au afirmat ca maximizarea pretului va fi principalul obiectiv in procesul de privatizare le da incredere ca alegerea castigatorului va fi mai degraba o procedura tehnica si mai putin una bazata pe elemente subiective, cum ar fi notorietatea sau capacitatea de lobby.

Strategia de maximizare a pretului in procesul de privatizare a BCR si CEC reprezinta un element important, insa trebuie luate in considerare si alte criterii in evaluarea ofertelor, a declarat Stephane Vermeire, directorul departamentului de dezvoltare al bancii belgiene Dexia Bank.

"Cand pretul maxim este considerat cel mai important criteriu in evaluarea ofertelor pentru privatizare, procedura este corecta si transparenta. Nimeni nu va putea sa conteste, ulterior, rezultatul, dar este important ca si alti factori sa fie luati in considerare. Este necesar sa se analizeze si soliditatea bancilor competitoare, planul de afaceri propus, precum si angajamentele asumate in eventualitatea preluarii. Nu stiu proportia intre pret si alte criterii", a declarat oficialul bancii belgiene.

In eventualitatea preluarii BCR, Dexia va mentine profilul de banca universala, structura spre care ar urma sa fie orientata si activitatea CEC.

"Vom pastra profilul BCR de banca universala. In plus, intentionam sa extindem activitatea pe segmentul finantarilor publice si sa realizam investitii pentru modernizarea bancii", a aratat Vermeire.

In ceea ce priveste CEC, el a precizat ca Dexia are in vedere mentinerea retelei teritoriale, a clientilor, reputatiei si soliditatii bancii, dar si dezvoltarea segmentului de creditare-finantare a companiilor, a intreprinde-rilor mici si mijlocii si a sectorului public. Potrivit oficialilor Dexia, daca banca nu va prelua nici BCR, nici CEC, va continua activitatea pe care a inceput-o in Romania in domeniul finantarilor publice.

"Cautam alte obiective. Ne place Romania si vrem sa fim acolo. Ne-am implicat deja in multe proiecte, iar Romania are o nevoie imensa de investitii, in special in infrastructura", a explicat Vermeire.

La 30 iunie, valoarea totala a activelor grupului Dexia a ajuns la 483 mld. euro, iar capitalul propriu s-a ridicat la 10,7 mld. euro.

In competitia pentru privatizarea BCR concureaza noua banci straine, cu una mai mult decat in cazul CEC.



Achizitia BCR a devenit din vara acestui an prioritatea celei mai mari banci portugheze, Millenium BCP, care incearca sa gaseasca piete de extindere care vor avea un ritm mare de crestere in urmatorii ani.

"Incercam sa definim din iulie care ar fi pretul corect al BCR (n.r. - evaluarea) plus o prima corecta. Vom merge cat de departe putem, dar niciodata nu vom crea probleme pentru actionarii nostri", a afirmat Paolo Teixeira Pinto, presedintele Millenium BCP (Banca Comerciala Portugheza).

Banca are o echipa de 100 de persoane care lucreaza la procesul de due-dilligence al BCR (audit financiar si juridic) si a angajat cea mai puternica firma de consultanta din lume - McKinsey - pentru a o asista in procesul de privatizare al BCR. Alaturi de McKinsey, portughezii au angajat ca bancheri de investitii pe UBS - cea mai mare banca elvetiana.

"BCR este o tinta pentru noi si suntem pregatiti sa facem o oferta puternica", a mentionat Franciso de Lacerla, unul dintre directorii bancii. "Oferta noastra este de a pastra numele de BCR si nu de a transforma BCR

intr-o banca straina", a spus presedintele.

Millenium detine active de 71,7 mld. euro si are o valoare de piata de aproape 8 mld. euro. Banca s-a format acum 20 de ani si a crescut prin achizitii interne.

Relatiile comerciale dintre Romania si Portugalia sunt extrem de reduse, iar aparitia lui Millenium BCP pe lista celor interesati de BCR a fost o surpriza. "Faptul ca suntem o tara mica ar putea fi un avantaj pentru noi pentru ca putem spune ca nu avem interese strategice sa controlam un sector sau altul, cum ar putea fi strategia investitorilor francezi, germani sau austrieci", spune Paulo Teixeira Pinto.

Este un atu pentru Millenium BCP faptul ca presedintele Comisiei Europene este un portughez?

"Da, am fost colegi, dar, din cate stiu, Barroso nu face parte din comisia de privatizare a BCR", a mentionat presedintele Millenium BCP.

Au portughezii un plan B pentru varianta in care vor pierde?

"Nu luam in calcul nici un scenariu pe baza variantei de a pierde", a spus Paulo Teixeira Pinto.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO