Eveniment

Dezvoltatorul rezidenţial Forty Management a înregistrat vânzări totale de 22,8 milioane de euro, în 2019

Dezvoltatorul rezidenţial Forty Management a...

Autor: Bogdan Alecu

13.12.2019, 14:55 560

Compania de dezvoltare imobiliară Forty Management, fondată în 2015 de Lucian Azoiţei şi Tudor Bădiţescu, dezvoltă în prezent 234 de apartamente, în cele două  proiecte - Central District 4 Elemente şi Central District Viitorului 134. Bilanţul vânzărilor pe 2019 arată că dezvoltatorul a vândut  în acest an 175 de apartamente , 80% din proiectul Central District 4 Elemente şi 50%  în Central District Viitorului 134, însumând 17,1 milioane de euro.

Dacă lucrările de construcţie pentru Central District 4 Elemente au început deja şi apartamentele vor fi livrate  în septembrie 2020, în cazul Central District Viitorului 134 dezvoltatorul se aşteaptă să demareze lucrările în ianuarie 2020 şi să le finalizeze în mai 2021.

Compania a închiriat anul acesta 2.043 mp din zona comercială a proiectelor Central District 4 Elemente şi Central District Viitorului 134 dintr-un total disponibil de 2.787 mp

Forty Management e în discuţii cu un investitor pentru achiziţia ultimelor 43 de apartamente libere din Central District 4 Elemente, pentru rent&buy.

„Sperăm că la începutul anului viitor vom închide complet vânzările pentru Central District 4 Elemente, un proiect mixt cu 201 de apartamente, cu 9 luni înainte de finalizarea acestuia. La Central District Viitorului134 am trecut deja de masa critică şi avem feedback solid din partea clienţilor interesaţi că vom închide vânzările la mijlocul anului viitor, în acest ritm. Rezultatele bune şi recepţia pozitivă a proiectelor în piaţă sunt o dovadă a succesului conceptelor noastre #AffordableLuxury şi #SmartDevelopment, a încrederii de care ne bucurăm şi le mulţumim tuturor clienţilor pentru acest lucru. Încheiem un an foarte bun, iar pentru anul viitor pregătim proiecte care vor reseta standardele pieţei imobiliare din România, păstrând desigur raportul excelent calitate-preţ, pe care îl promovăm încă de la înfiinţarea companiei”, spune Lucian Azoiţei, CEO al Forty Management.

Forty Management a vândut şi spaţiile comerciale din Central District Viitorului134 şi Central District Cuza99, ambele deja contractate spre  închiriere, cu o valoare  de 1,1 milioane de euro.