Eveniment

Din 2019, tinerii vor beneficia de subvenţie de călătorie şi acces gratuit în Parlament

 Din 2019, tinerii vor beneficia de subvenţie de...

Autor: Maria Stan

17.11.2018, 14:00 711

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, în procedură de urgenţă, şi este semnat de aproximativ 60 de aleşi de la PNL, PMP şi câţiva de la UDMR, urmăreşte încurajarea tinerilor cu privire la participarea în cadrul proceselor decizionale din legislativ.

"Iniţiatorii legii susţin că prin programul <<Tineri în Parlament>>, fiecare deputat poate facilita vizita în Camerei Deputaţilor a 38 de vizitatori pe an, în grupuri de maxim 15 elevi şi studenţi şi 4 însoţitori pe sesiune (1 septembrie - 24 decembrie; 1 februarie - 30 iunie). Beneficiarii acestui program sunt tinerii cu vârsta până în 22 de ani, elevi sau studenţi înscrişi înscrişi într-o instituţie de învăţământ din România sau din străinătate", prevede textul iniţiativei legislative a Opoziţiei.

De asemenea, potrivit sursei citate, "cuantumul subvenţiei este calculat pe baza a trei factori, care sunt multiplicaţi cu numărul de vizitatori, costul călătoriei, calculat prin înmulţirea numărului de kilometri cu 0,2 RON/km pentru distanţa cuprinsă între punctul de plecare al grupului şi Bucureşti, preţul hotelului (în limita a 120 RON/noapte/persoană) şi preţul meselor (în limita a 100 RON/zi/persoană)".

Totodată, proiectul menţionează că solicitările de vizare şi plata contribuţiilor financiare sunt operate de către serviciile Camerei Deputaţilor, pe baza cererii deputatului din partea căruia va veni grupul.

"Contribuţia financiară finală nu poate depăşi costurile reale efective suportate de grup pentru vizita la Parlament. La finalul vizitei, conducătorul grupului declară costurile efectuate în baza documentelor justificative şi orice surplus trebuie rambursat", mai arată iniţiatorii.

Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă privind implementarea programului "Tineri în Parlament" "îşi propune să sprijine tinerii din întreaga ţară care, beneficiind de subvenţii din partea Camerei Deputaţilor prin deputaţii din cricumscriţiile lor electorale, pot avea parte de experienţa educativă a vizitării Parlamentului".

Iniţatorii mai susţin că prin finanţarea şi implementarea acestui program, Legislativul român va transpune astfel un proiect similar Parlamentului European şi "va continua să pună în practică măsurile propuse de Uniunea Interparlamentară privind încurajarea tinerilor cu privire la participarea în cadrul proceselor decizionale".

Până în prezent, vizitele la Parlament erau efectuate fără a beneficia de un ajutor complementar celui referitor la facilitarea accesului în instituţie, iar cei mai mulţi dintre tinerii din provincie nu au avut posibilitatea a avea parte de această experienţă educativă, mai indică liberalul care a iniţiat proiectul, în expunerea de motive.

În plus, pe parcursul acestor vizite, grupurile de tineri vor primi informaţii despre modul de funcţionare al Camerei Deputaţilor, procesul de vot şi reprezentare, rolul deputaţilor şi procesul legislativ, având posibilitatea, în funcţie de program, să aibă întâlniri şi cu deputaţul ai cărui invitaţi sunt.

Iniţiatorii susţin că un astfel de program ar deveni complementar celui de Intership destinat exclusiv studenţilor şi pe care Camera Deputaţilor îl desfăşoară încă din anul 2013.

Proiectul a fost depus la Senat, în procedură de urgenţă, la începutul lunii noiembrie, primă cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO