• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Eveniment

Din nou la coada clasamentului: Doar două universităţi din România prezente în clasamentul QS 2020

Din nou la coada clasamentului: Doar două universităţi din România prezente în clasamentul QS 2020

Autor: Andreea Tobias

10.06.2020, 14:15 328

Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca sunt singurele universităţi din România prezente în clasamentul QS 2020. Cele două universităţi se situează în marja 801-1000 a celui mai cunoscut ranking global.

Conform clasamentului Quacuarelly Symonds World University Rankings (QS) 2020, aferent anului 2021, cel mai cunoscut ranking global al universităţilor în funcţie de domeniile de studiu şi cercetare, Universitatea din Bucureşti are, alături de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cele mai bune performanţe la nivelul sistemului de învăţământ superior românesc, anunţă un comunicat al al Universităţii din Bucureşti.

Clasamentul analizează performanţele a peste 1.000 de universităţi din întreaga lume, având în vedere şase dimensiuni: reputaţia academică, reputaţia de angajator, numărul de studenţi, numărul de citări pentru facultăţi, facultăţi internaţionale şi studenţi internaţionali.

Universitatea din Bucureşti este şi singura universitate din România prezentă în topul QS – Employability 2020, cu o poziţionare în marja 301-500, dovedindu-şi astfel reputaţia pe care o are în rândul angajatorilor.

Topul vizează atât reputaţia de angajator, cât şi rezultatele alumnilor, parteneriatele cu angajatorii, conexiunile dintre angajatori şi studenţi sau rata angajabilităţii absolvenţilor.

În ceea ce priveşte clasamentul QS World University Rankings by Subject, realizat pe domenii fundamentale, Universitatea din Bucureşti figurează în 10 domenii şi subdomenii din cele 53 analizate.

În plus, în domeniul „ştiinţe ale naturii” (marja 401-450) şi subdomeniul „limba şi literatura engleză” (marja 251-300), Universitatea din Bucureşti este singura universitate din România prezentă în clasamentul QS.

Nu în ultimul rând, UB este singura universitate din ţară clasată în seria 201-250 în QS–University Ranking by Subject 2020 în subdomeniul „lingvistică”.

De asemenea, rezultatele Universităţii din Bucureşti poziţionează instituţia drept prima universitate din România în domeniul „arte şi ştiinţe umaniste”, dar şi în subdomeniile „chimie” şi „fizică şi astronomie”.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107