Eveniment

Director Spital de Copii Braşov: Vreau să acţionez în instanţă Hexi Pharma

Director Spital de Copii Braşov: Vreau să acţionez în...

Autor: Departamentul Corespondenti

16.05.2016, 13:16 186

Într-o postare pe o reţea de socializare, directorul Spitalului Clinic de Copii Braşov, Liviu Muntean, scrie că unitatea pe care o conduce a cumpărat de la Hexi Pharma, prin achiziţie directă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am trăit cea mai neagră săptămână din viaţă din cauza dezinfectanţilor/diluanţilor. Spitalul pe care îl conduc a cumpărat de la Hexi. A cumpărat prin achiziţie directă, la preţul cel mai mic de la firma care avea absolut TOATE avizele (spre deosebire de alte firme). Diferenţele de preţ nu erau deloc neglijabile, iar noi ne-am explicat acest lucru prin faptul că Hexi era firmă românească şi nici nu avea verigi intermediare de producţie, distribuţie, etc. Ca manager nu risipesc sub nicio formă banii spitalului, cea mai bună dovadă fiind faptul că am preluat spitalul cu aproape 1.000.000 euro datorie şi am achitat-o în primul an! Ca medic chirurg nu cred că mă poate acuza nimeni de nebunie, adică să cumpăr cu bună ştiinţă dezinfectanţi <apă de ploaie>, ar fi însemnat să-mi pun proprii pacienţi operaţi în pericol", scrie medicul.

Acesta se întreabă cum a fost posibil ca o firmă să fie lăsată să acapareze piaţa, fiind de părere că este vorba despre "un atentat la siguranţa naţională".

"Instituţiile statului nostru, ajutate de oamenii lor din presă, DILUEAZĂ problema şi aruncă acum anatema asupra managerilor de spitale care sunt acuzaţi de luare de mită de la Hexi. INSIST să fie publicată lista celor care au primit mită de la Hexi pentru că personal mă simt profund lezat de această acuză. La rândul meu acuz de ipocrizie pe toţi cei care prin cadrul legislativ creat ne-au împins dirijat, calculat, premeditat pe culoarul îngust al achiziţiilor, ca pe vite la abator, spre Hexi! Nu poţi să nu cumperi la preţul cel mai mic, te acuză imediat alte instituţii ale statului. Ca să refuzi un produs trebuie întâi să-l aduci în spital şi apoi să parcurgi o procedură anevoioasă şi lungă din care să reiasă că nu e bun şi abia pe urmă se poate cumpăra altceva. Şi asta dacă firma al cărei produs l-ai declarat neconform nu te târăşte prin instanţp şi până se soluţionează ...", adaugă directorul Spitalului Clinic de Copii Braşov.

Medicul se declară "paralizat de frică" pentru că în aceşti ani se pare că a pus în pericol sănătatea pacienţilor.

"Mi-am pus de asemenea în pericol cariera, credibilitatea profesională, chiar LIBERTATEA! (...) În schimb, săptămâna trecută copilul meu, adolescent, s-a îndoit de mine!!! Cum să reziste asaltului mediatic care spunea că tata, manager de spital şi medic, a luat mită? Că a făcut ceva rău? (...) Am făcut faţă presei, poliţiei, procuraturii, controalelor de peste tot, dar cum să fac faţă încrederii spulberate a copilului?", se mai întreabă medicul.

Acesta adaugă că îşi doreşte să aibă o listă a oamenilor politici şi decidenţilor din România care s-au tratat în spitale din străinătate în ultimii ani şi să-i acuze pe toţi de tăinuire, complicitate şi de atentat la siguranţa naţională!

"Toţi recunosc din gură profesionalismul medicilor români, atunci înseamnă că au plecat să se trateze afară din alt motiv, probabil ştiau de dezinfectanţi, nu?", afirmă doctorul.

Muntean adaugă că începe să-şi revină după "o săptămână de coşmar" şi va consulta un avocat pentru că vreau să acţioneze în instanţă Hexi pharma atât din postura de manager, cât şi de medic.

"Mă gândesc dacă să mă limitez doar la Hexi. Cei din jur îmi spun să stau naibii şi să-mi văd de treabă, să demisionez din funcţie şi să fac doar medicină. E extrem de tentant, iubesc meseria asta şi o fac din pasiune, dar cum rămâne cu paşii în spate? Nu mai putem accepta să dăm înapoi, să nu spunem nimic, dar în acelaşi timp să acuzăm pe alţii că nu e bine". conchide managerul de spital.

Produsele biocide Hexi Pharma prezintă diferenţe în concentraţii între valoarea declarată şi cea măsurată, arată primele teste oficiale anunţate de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Victor Strâmbu, acesta precizând că produsele vor fi retrase, iar compania a fost amendată cu 40.000 lei.

Hexi Pharma a anunţat, miercuri, că a demarat deja procedurile legale pentru închidere şi că îşi va retrage toate produsele de pe piaţă, precizând că în urma rezultatelor anunţate în legătură cu produsele companiei, firma îşi cere scuze public. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au cerut Judecătoriei Sectorului 5 suspendarea dizolvării firmei Hexi Pharma, instanţa stabilind primul termen luni, 16 mai.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO