Eveniment

Directorul General al Metrorex: Pe Magistrala 5 se va circula cu certitudine în decembrie

Directorul General al Metrorex: Pe Magistrala 5 se va...

Autor: Dorin Oancea

12.06.2019, 12:27 560

Pe magistrala 5 a metroului bucureştean Drumul Taberei - Eroilor se va circula cu certitudine în decembrie, a anunţat miercuri directorul general al Metrorex Dumitru Şodoloescu. 

Directorul spune că lucrările sunt finalizate în proporţie de 99,5%, iar finisajele în proporţie de 90%. Luna viitoare va fi realizată alimentarea cu energie electrică, iar lucrările de automatizare vor fi finalizate la 23 noiembrie, a precizat directorul la un eveniment privind marile proiecte de investiţii ale anului, realizat de DC Media.

Planurile de investiţii ale Metrorex cumulează 12,3 miliarde de euro, în trenuri noi, lucrări de infrastructură, pentru noi magistrale şi extinderea celor existente. După finalizarea lucrărilor din strategia de dezvoltare a companiei, aceasta va ajunge la 8 magistrale.

În acest an vor mai fi efectualte lucrări la Magistrala 2, cea mai aglomerată, de modernizare şi înlocuire a căii de rulare, asigurarea a 63 de puncte de acces pentru persoane cu deficineţe de vedere, precum şi organziarea licitaţiilor pentru tronsonul 1 Mai - Tokyo, precum şi achiziţionarea de noi trenuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO