Eveniment

”Distracţia la maxim” va fi dată mai încet: Poliţia Locală verifică depăşirea nivelului de zgomot în cluburi

”Distracţia la maxim” va fi dată mai încet: Poliţia Locală verifică depăşirea nivelului de zgomot în cluburi
09.07.2019, 10:15 2507

Primăria Capitalei anunţă, marţi, că, prin Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control, a intensificat în această perioadă acţiunile de monitorizare şi control a activităţilor desfăşurate de cluburile din Capitală, în vederea evitării producerii de disconfort fonic. 

„Am dispus declanşarea unei ample campanii de monitorizare a nivelului de zgomot, în special în zonele mixte, în care spaţiile de relaxare sunt situate în apropierea celor de locuit. În ultima perioadă, am primit numeroase sesizări care atrag atenţia asupra disconfortului creat de muzica dată prea tare. Înţeleg nevoia de a petrece vara cât mai plăcut, este sezonul în care ne dorim să stăm cât mai mult în aer liber, dar în Bucureşti sunt şi oameni care au nevoie de linişte, sunt copii, persoane vârstnice sau bolnavi de care trebuie să avem la fel de multă grijă, aşa cum se întâmplă în orice comunitate funcţională. Vor avea loc controale în fiecare week-end şi, prin aplicarea legislaţiei în domeniu, vom urmări să încurajăm respectarea drepturilor tuturor bucureştenilor”, a transmis primarul general Gabriela, prin intermediul unui comunicat de presă remis amrţi MEDIAFAX.

Astfel, având în vedere sesizările primite din partea cetăţenilor cu privire la tulburarea liniştii publice, pe parcursul întregului week-end, în intervalul 22.00 - 04.00, inspectorii au efectuat măsurători sonometrice pentru constatarea depăşirilor nivelului de zgomot în zona de nord a Capitalei, respectiv în proximitatea restaurantelor şi cluburilor din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău).

Primăria precizează că Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti va continua monitorizarea activităţilor surselor de poluare fonică, atât în Parcul Regele Mihai I, cât şi în alte zone de competenţă.

Opertaorii economici care nu respectă prevederile legale în vigoare riscă sancţiuni cuprinse între 30.000 şi 60.000 de lei, în acord cu OUG nr.195/2005 privind protecţia mediului.

Mai mult, în cazul în care sunt înregistrate depăşiri majore ale nivelului de zgomot sau în condiţiile în care se constată încălcarea repetată a prevederilor legale, agenţii economici pot fi sancţionaţi chiar şi prin suspendarea activităţii.

De la începutul anului 2019 şi până în prezent, pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecţia mediului, au fost aplicate 44 de sancţiuni agenţilor economici din Centrul Istoric şi parcurile din Capitală.

AFACERI DE LA ZERO