Eveniment

Divergentele dintre PSD si PD-L ar putea amana din nou reinceperea lucrarilor la pasajul Basarab

23.02.2009, 19:27 20

Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) va organiza astazi a doua sedinta extraordinara pentru a aproba declansarea procedurilor de expropriere la pasajul suprateran Basarab, dupa ce in cadrul primei sedinte consilierii generali ai PSD s-au abtinut de la vot.

"Pana in prezent s-a realizat circa 40% din totalul lucrarilor, insa din cauza celor sase imobile neexpropriate nu pot fi deviate utilitatile si astfel nu poate fi creat un front de lucru pentru constructor. Daca astazi CGMB va aproba procedura de expropriere, intr-o luna se pot relua lucrarile, pentru ca avem finantarea asigurata", a declarat ieri Mircea Raicu, viceprimarul general al Capitalei. El i-a invitat pe consilierii generali ai PSD, care s-au abtinut sa voteze in ultima sedinta extraordinara, sa participe astazi din nou la discutii privind pasajul Basarab.
"Nu stim nimic de nicio sedinta extraordinara. Consilierii generali ai PSD nu au fost convocati. Noi asteptam ca reprezentantii
PD-L sa faca publica lista exproprierilor care au mai ramas de facut la pasajul Basarab", a declarat pentru ZF Doru Giugula, consilier general al Primariei Capitalei. Lucrarile la pasajul Basarab au inceput in 2006, iar investitiile realizate pana in prezent se ridica la 100 mil. euro, din care 60 mil. euro au fost achitati catre constructori, Astaldi (Italia) si FCC Construction (Spania), iar restul de 40 mil. euro au fost alocati exproprierilor. Valoarea contractului de executie semnat in 2006 se ridica la circa 471 mil. lei (133 mil. euro).
Lucrarile la pasaj trebuiau finalizate in martie anul acesta, insa ritmul greoi al exproprierilor a impiedicat realizarea devierilor de utilitati. In plus, pe 17 februarie, Curtea de Apel din Bucuresti a decis ca pasajul Barasab nu este de utilitate publica, in urma unei actiuni pornite de doua fundatii, Centrul de Resurse Juridice si Fundatia Terra Mileniul III, in baza fostei legi 198/2004.
"CGMB a luat act de hotararea Curtii de Apel si o respecta. Aceasta hotarare nu afecteaza insa in niciun fel continuarea lucrarilor la pasajul Basarab, deoarece acesta nu se mai afla sub incidenta Legii nr. 184, care declara de utilitate publica toate drumurile de interes national, judetean sau local, fara a fi nevoie de o hotarare a CGMB in acest sens", spune viceprimarul general al Capitalei. Raicu a mai spus ca intarzierile lucrarilor la pasajul Basarab produc pagube de aproape 140 de milioane de euro pe an.
Legea 184, publicata in Monitorul Oficial la 31 octombrie 2008, prevede faptul ca toate drumurile de interes national, judetean sau local sunt de utilitate publica, iar pentru drumurile locale, expropriatorul este administratia publica. Insa, potrivit normelor procedurale, CGMB trebuie sa solicite Guvernului aprobarea procedurilor de expropriere.
In urma alegerilor locale de anul trecut 2008, PD-L are 24 de consilieri, PSD-16, PNL-8, PNG-4, PRM-3, iar pentru aprobarea exproprierilor este nevoie de doua treimi din voturi, adica 36.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO