Eveniment

DNA a pus concluzii pentru menţinerea pedepsei de peste patru ani în cazul lui Dan Adamescu

DNA a pus concluzii pentru menţinerea pedepsei de peste...

Autor: Andreea Traicu

09.05.2016, 18:21 142

În sala de judecată, procurorul de şedinţă le-a spus judecătorilor că DNA consideră că pedeapsa decisă de prima instanţă, de patru ani şi patru luni de închisoare cu executare în cazul omului de afaceri, trebuie menţinută.

"Sunt doi ani de când a început pentru mine acest calvar. Am susţinut de fiecare dată că sunt nevinovat şi am încercat să demonstrez. De doi ani mă întreb de ce şi pentru ce această înscenare uriaşă, cea mai mare companie românească, Astra, a intrat în faliment pentru că eu eram ţinut în închisoare. Astra era a mea, dar era şi bun românesc. DNA e foarte bun, dar să urmărim corupţi, nu să îi creăm", a declarat Dan Adamescu în faţa judecătorilor.

DNA a cerut menţinerea pedepselor dispuse în cazul magistraţilor cercetaţi în dosar, inclusiv în cazul judecătorului Mircea Moldovan, condamnat în prima instanţă la 22 de ani de detenţie.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anunţat că vor lua o decizie pe 23 mai, având în vedere complexitatea cauzei, sentinţa pe care o vor dispune fiind definitivă.

În luna februarie a anului 2015, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat pe Dan Adamescu la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare. Judecătorul Mircea Moldovan, de la Tribunalul Bucureşti, a primit cea mai grea pedeapsă din dosar, 22 de ani de închisoare cu executare, pentru intervenţii în cauze de insolvenţă. Judecătorul Elena Rovenţa a primit o pedeapsă de cinci ani şi zece luni de închisoare cu executare iar magistratul Ion Stanciu a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare. În cazul judecătorului Sorin Viziru, instanţa a dispus pedeapsa de cinci ani de închisoare cu executare.

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi practicienii în insolvenţă Ilie Preda, la şase ani şi zece luni de închisoare, Emanoil Postelnicu, la doi ani şi opt luni, Gabriel Hanganu, la trei ani şi omul de afaceri Iosif Armaş, la un an şi patru luni de închisoare, toate pedepsele fiind cu executare.

Instanţa a dispus aplicarea unor pedepse cu suspendare în cazul practicienilor în insolvenţă Angela Monica Borza şi Cristina Elena Popa (fostă Cândea), care au fost condamnate la doi ani şi şapte luni, respectiv un an şi patru luni.

Dan Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă. Procurorii i-au trimis în judecată şi pe practicienii în insolvenţă Angela Monica Borza, Ilie Preda, Cristina Elena Popa (fostă Cândea) şi Emanoil Postelnicu şi Gabriel Hanganu, pentru dare de mită.

Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.

Magistraţii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor, pentru a decide privind modalităţile de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferenţial administratori judiciari, pentru a atribui preferenţial dosare de insolvenţă sau pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecători de la diverse instanţe din Bucureşti şi din ţară, folosind informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător, susţin procurorii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO