Eveniment

DNA: Sechestru pe mai multe clădiri şi terenuri în dosarul lui Gabriel Oprea

DNA: Sechestru pe mai multe clădiri şi terenuri în dosarul lui Gabriel Oprea

Autor: Andreea Traicu

04.05.2016, 11:44 772

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au instituit măsura sechestrului asigurător, asupra mai multor clădiri şi terenuri situate în municipiul Bucureşti, respectiv judeţul Ilfov şi Giurgiu ce aparţin inculpaţilor Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe şi Pavel Gabriel-Nicolae, până la concurenţa sumei de 410.000 lei", arată DNA într-un comunicat de presă.

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a fost chemat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi înştiinţat de măsura sechestrului asiguratoriu dispusă în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unei maşini din bugetul DIPI.

Procurorii susţin că “la data de 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul suspecţilor Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi Pavel Gabriel-Nicolae, şef al serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliţie şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor”.

DNA precizează că în perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosinţa exclusivă a autoturismului Audi A8.

Conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, achiziţionarea autoturismului s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale care limitează astfel de investiţii din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie.

Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, mai susţin procurorii.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi Nicolae Gheorghe, la data faptelor şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.), sub acuzaţii de complicitate la abuz în serviciu şi deturnare de fonduri şi Gabriel Nicolae Pavel, la data faptei şef al Serviciului Juridic din cadrul (D.I.P.I.), sub acuzaţii de complicitate la abuz în serviciu.

AFACERI DE LA ZERO