Eveniment

Doborârea avionului în Ucraina şi reinflamarea tensiunilor Rusia-Occident, un nou test pentru pieţele din regiune

Doborârea avionului în Ucraina şi reinflamarea tensiunilor Rusia-Occident, un nou test pentru pieţele din regiune

Autor: Razvan Voican

21.07.2014, 00:07 890

Europa Centrală şi de Est reîncepuse să resimtă din prima parte a săptămânii trecute o reducere a apetitului pentru risc al investitorilor financiari, tradusă inclusiv prin revenirea rapidă a cursului leu/euro peste pragul de 4,40 lei pentru un euro, însă consecinţele tragediei din Ucraina, unde un avion al companiei Malaysia Arlines a fost doborât cu o rachetă joi seară, ar putea accentua reducerea expunerilor pe regiune.

Percepţia de risc reflectată în cotaţiile CDS-urilor (costul asigurării contra riscului de default) nu s-a modificat deocamdată, România menţinându-se la o cotă foarte redusă de 124 de puncte de bază, iar Polonia la 53 de puncte. Totuşi, vineri au putut fi remarcate vânzări mai mari de titluri suverane din regiune, în ciuda randa­men­telor mai mari oferite de acestea, în timp ce bondurile germane se află la minime istorice pe fondul încetinirii economiei la nivelul zonei euro.

În acelaşi timp, cursul leu/euro a încheiat săptămâna pe un ton pozitiv, închiderea de vineri fiind sub pragul de 4,44 lei pentru un euro reprezentat de paritatea de referinţă anunţată de BNR. Joi, cursul atinsese cel mai ridicat nivel din ultimele 11 săptămâni, toată aprecierea leului din ultima lună fiind ştearsă cu buretele în câteva zile. În ultima săptămână euro a urcat cu 0,5%.

În ringurile internaţionale euro a alunecat vineri sub pragul psihologic de 1,35 dolari americani presat de reinflamarea tensiunilor dintre Occident şi Rusia în contextul suspiciunilor privind implicarea Rusiei în atacarea cu rachetă a avionului cu aproape 300 de oameni la bord.

Ieri, liderii occidentali au continuat să facă apel la preşedintele Vladimir Putin să faci­liteze procedurile de recuperare a rămă­şiţelor victimelor, ameninţând cu un nou val de sancţiuni şi cu izolarea interna­ţio­nală a Rusiei. Moscova a preferat să păs­treze tăcerea cel puţin până ieri după-amiază, refuzând să-şi asume garantarea secu­rităţii în zona în care s-a prăbuşit avionul.

Cu siguranţă pieţele vor fi astăzi cu ochii pe evoluţia acestui nou episod de tensiune între Occident şi Rusia, reacţia clasică fiind orientarea spre calitate, respectiv spre active cu risc scăzut.

Cel puţin într-o primă fază, în ipoteza în care va putea fi evitată o agravare a faliei dintre cele două tabere, piaţa de la Bucureşti n-ar trebui să resimtă şocuri pe baza expe­rienţei episoadelor de inflamare din prima parte a anului. Abundenţa de lichiditate în lei ţine dobânzile interbancare ROBOR sub rata-cheie de 3,25%, iar eliberarea a 500 mil. euro din rezervele minime obligatorii ale băncilor asigură un confort şi pe segmentul de valută. Aceasta nu exclude o anumită creştere a volatilităţii cursului leu/euro, însă revenirea parităţii peste pragul de 4,40 lei pentru un euro nici nu este o veste proastă pentru o economie care se bazează încă pe exporturi.

Pe bursă, indicele de referinţă BET Plus a încheiat şedinţa de vineri cu o scădere de 0,7%, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide 10 acţiuni, a scăzut cu 0,72%.

AFACERI DE LA ZERO