Eveniment

Doi deputaţi care plecaseră să se înscrie în partidul lui Victor Ponta s-au întors în PSD

Doi deputaţi care plecaseră să se înscrie în...

Autor: Ana Petrescu

17.12.2018, 16:23 69549

Deputaţii Mihai Mohaci şi Mihai Valentin Popa, care anunţaseră la începutul lunii decembrie că demisionează din PSD pentru a se înscrie în Pro România, au revenit în PSD, a anunţat liderul deputaţilor social-democraţi, Daniel Suciu, luni, în plenul reunit al Parlamentului.

"Vreau să vă anunţ că începând de astăzi (luni - n.r.), 17 decembrie, colegii Mihai Mohaci şi Mihai Popa au făcut cerere de reînscriere în PSD", a anunţat Daniel Suciu, în debutul şedinţei de luni a plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, precizând că cei doi vor activa în cadrul grupului parlamentar al PSD.

5 minuni naturale din România apreciate de o lume întreagă - GALERIE FOTO

Cum vor arăta casele viitorului? Se ridică şi plutesc în caz de inundaţii - GALERIE FOTO

Unde este şi cum arată cel mai frumos Starbucks din lume - GALERIE FOTO

La rândul său, vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda, care prezidează şedinţa plenului reunit, a afirmat: "Le spunem bine au revenit colegilor noştri".

Deputaţii Ion Mociolcă, Ion Spânu, Mihai Valentin Popa şi Mihai Mohaci au anunţat, pe 3 decembrie, că demisionează din PSD pentru a se înscrie în partidul Pro România, fondat de fostul premier Victor Ponta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO