Eveniment

DOSARUL TRANSFERURILOR în care sunt implicaţi greii fotbalului românesc "se rejudecă"

DOSARUL TRANSFERURILOR în care sunt implicaţi greii fotbalului românesc "se rejudecă"
20.05.2013, 12:53 1377

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis să trimită din nou la rejudecare dosarul Transferurilor din fotbalul românesc în care sunt implicaţi Copos, Borcea, MM Stoica, Pădureanu, Giovanni Becali, Victor Becali, Gică Popescu şi Gheorghe Neţoiu. La ultimul termen procurorii au cerut majorarea pedepselor iar cei opt grei ai fotbalului au pledat pentru achitare.

După patru ani, 57 de termene, 1.329 de zile de proces, dosarul de peste 20.000 de pagini a ajuns la final. Vineri a fost ultima sedinta, inculpatii si avocatii lor au avut ultimele cuvinte iar completul de trei judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a ramas in pronuntare.

Ce se întâmpla dacă cei opt erau condamnaţi

Dacă instanţa supremă respinge recursul celor opt patroni, atunci unii dintre vor  fi închişi. Dacă instanţa hotărăşte că Borcea, Copos & Co sunt vinovaţi şi trebuie să fie trimişi la puşcărie, sentinţa se aplică de îndată. Astfel că după ce instanţa anunţă oficial verdictul, acesta este transmis Tribunalului Bucureşti care este instanţă de executare. De aici documentele sunt trimise la Poliţie care îi identifică pe cei opt şi punde în executare mandatele, adică îi va ridica de acasă şi îi va transporta la locul de detenţie.

Când se prescriu faptele în Dosarul Transferurilor

Toţi cei opt inculpaţi din dosarul Trofeul Calităţii sunt acuzaţi de înşelăciune cu consecinte deosebit de grave. Pentru această înfracţiune legea prevede o pedeapsă cuprinsă între 10  şi 20 de ani. Pentru aceste pedepse Codul Penal spune că termenul de prescripţie este de 15 ani. De menţionat însă că pentru unele dintre faptele reţinute în rechizitoriu prescripţia ar putea interveni în anul 2014.

George Copos acuzat de înselăciune cu consecinţe grave - pedeapsa maximă este de 20 de ani. Pentru acestă infracţiune termenul de prescripţie este de 15 ani. Ultimele fapte au fost comise în 2003. Astfel că termenul de prescripţie se împliuneşte în anul 2018

MM Stoica acuzat şi el de înselăciune cu consecinţe grave pentru anul 2001. Astfle în cazul săut termenul de prescripţie se împlineşte în 2016.

Cristi Bocea şi el acuzat de înselăciune cu consecinţe grave ultimele fapte fiind reţinut pentru anul 2005. Termenul de prescripţie se împlineşte în cazul său în anul 2020.

Pentru infracţiunile lui Ioan Becali  termenul de prescripţie este acelaşi ca şi în cazul lui Borcea adică 2020. Le fel şi în cazul fratelui său Victor Becali, acesta are termen de prescripţie pentru anul 2020.

Jean Pădureanu şi el este acuzat de înşelăciune cu consecinţe grave. Termenul de prescripţie pentru Jean Pădureanu este 2018 pentru că faptele comise de fostul conducător al Gloriei Bistriţa este anul 2003.

Acelaşi termen de prescripţie îl prevede legea şi pentru Gică Popescu, adică anul 2018. Potrivit procurorilor Gigi Neţoiu a comis faptele în anul 2004 astfel că în cazul său termenul de prescripţie este 2019.

În noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat la 40 de ani de închisoare pe cei opt grei ai fotbalului românesc. În motivarea Curţii de Apel, judecătorii spun că cei opt au fost condamnaţi pentru că au avut o activitate infracţională intensă şi au adus prejudicii consistente statului. "Inculpatul Becali Ioan a fost iniţiatorul şi principalul beneficiar, împreună cu Becali Victor, al acestei activităţi ilicite, în cadrul căreia inculpatul Borcea Cristian a avut o contribuţie esenţială", se menţionează în motivare.

Citiţi mai multe detalii aici

AFACERI DE LA ZERO