Eveniment

Două noi cazuri de Covid-19 la Constanţa. Printre ele, un medic

Două noi cazuri de Covid-19 la Constanţa. Printre ele,...

Autor: Andreea Tobias

14.03.2020, 14:07 696

Două noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate sâmbătă, în Constanţa. Este vorba de o femeie de 53 de ani, medic, şi de soţul ei, un bărbat de 54 de ani. Bilanţul urcă la 99 de bolnavi, la doar un pas de scenariul 3.

Grupul de Comunicare Strategică anunţă că s-au înregistrat alte două cazuri de coronavirus.

Criza COVID-19 LIVE TEXT: Sâmbătă, 14 martie, a 18-a zi de coronavirus în România. Ce se întâmplă în ţară şi în străinătate, actualizare la minut  

E vorba despre o femeie în vârstă de 53 de ani din Constanţa care a călătorit în Austria şi Germania. Femeia este medic, iar testul a fost făcut într-o reţea privată.

Celălalt caz este al unui bărbat de 54 ani tot din Constanţa, soţul femeii. Testul a fost făcut tot în reţea privată

Cei doi s-au întors în data de 7 martie 2020 din Viena.

Bilanţul urcă la 99 de bolnavi şi suntem la un pas de a intra în scenariul 3, care presupune „transmiterea susţinută pe scară largă, cu creşterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO