Eveniment

Două victime în stare gravă după o explozie urmată de incendiu la şantierul Navrom Galaţi

Două victime în stare gravă după o explozie urmată...

Autor: Cătălin Legănel

13.03.2017, 11:38 834

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, explozia a avut loc în în compartimentul motoare al unei nave împingător ce se afla în secţia de reparaţii a Navrom Galaţi.

„În urma deflagraţiei urmate de incendiul care a cuprins compartimentul, un bărbat de 54 de ani a suferit arsuri de gradele 2 şi 3 pe aproximativ 90 la sută din suprafaţa corpului, iar o femeie de 52 de ani a suferit un atac de panică şi dureri toacice”, a declarat luni, corespondentului MEDIAFAX, Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

La faţa locului s-au deplsat trei autosopeciale cu apă şi spumă şi trei autospeciale SMURD, victimele fiind extrase şi stabilizate, apoi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, victima cu arsuri fiind, la ora transmiterii acestei ştiri, supusă unei intervenţii chirurgicale.

Potrivit pompierilor, explozia a fost provocată de o acumulare de gaze, iar incendiul care a urmat nu s-a extins în afara navei, fiind lichidat la timp de forţele de intervenţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO