♦ „Eu nu am pârghii să premiez şi nu pot plăti după eficienţă deocamdată“, spune medicul Alexandru Ulici, care de opt ani este managerul celui mai mare spital de urgenţe pentru copii din ţară – Grigore Alexandrescu ♦ Peste 500 de copii ajung zilnic în spitalul din centrul Capitalei, dar mulţi vin din afara Bucureştiului, în jur de 70% dintre pacienţi.
„Trageţi linie pe jumătate de ţară şi toţi pacienţii vin la Bucureşti“, spune dr. Alexandru Ulici, managerul Spitalului de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu. Peste 500 de pacienţi ajung zilnic în spital, dintre care 70% sunt din afara Capitalei. Sistemul medical din România merge după reguli învechite, mai adaugă managerul, plata în funcţie de performanţă pentru medici nu există, medicul pierde mult timp cu birocraţia.
„Când am venit eu manager, am început cu 50% pacienţi din Bucureşti, restul din afară. Acum suntem sub 30% din Bucureşti, restul din afară, pentru că nu mai este nimic în alte zone. Şi în estimările pe care le facem trebuie să ne bazăm pe acest procent. Vin transferuri de la spitale universitare de mari pretenţii. Tot ce este jumătate de ţară, dacă trageţi o linie, totul vine la Bucureşti, la Grigore Alexandrescu, pentru că spitalul Marie Curie, care este în aceeaşi situaţie cu noi, are avantajul localizării, este mai greu accesibil, noi suntem chiar în centru“, a spus dr. Alexandru Ulici într-un interviu pentru ZF.
De altfel, şi alte spitale din Bucureşti au mulţi pacienţi din afara Capitalei, deşi în fiecare judeţ există un spital mare care ar trebui să preia cazurile. O problemă a sistemului medical este faptul că spitalele primesc bani indiferent dacă au sau nu activitate.