Eveniment

Dragnea: PSD vrea să rămână în continuare la guvernare pentru a consemna procesele începute

Dragnea: PSD vrea să rămână în continuare la...
04.11.2015, 14:22 521

Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că actuala coaliţie are în continuare majoritate în Parlament şi că PSD vrea în continuare să îşi asume guvernarea.

Liviu Dragnea a precizat că PSD aşteaptă invitaţia din partea preşedintelui Iohannis la consultări pentru formarea noului guvern şi că îi va înainta acestuia propunerea de premier, adăugând că în acest moment PSD are majoritatea parlamentară şi că actuala coaliţie este solidă.

"Am stabilit astăzi că după ce premierul va transmite la Cotroceni demisia şi propunerea ca Duşa să fie premier interimar vom aştepta consultări şi vom merge cu o propunere de premier care să poată întruni majoritatea", a spus Dragnea.

El a refuzat să dea nume şi a spus că propunerea trebuie să ţină cont de dinamica din societate. "Nu vă pot spune niciun nume acum pentru că vreau să-l propun preşedintelui", a spus Dragnea, precizând că după ce va rpimi invitaţia de la Cotroceni va exista o nouă rundă de discuţii în partid.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO