Eveniment

După 60 de ani, un al doilea pod peste Dunăre leagă România de Bulgaria: Calafat - Vidin e gata într-o lună

După 60 de ani, un al doilea pod peste Dunăre leagă...

Autor: Andreea Neferu

25.04.2013, 00:08 3659

La aproape 60 de ani după ce primul pod peste Dunăre dintre România şi Bulgaria a fost deschis traficului între Giurgiu şi Ruse, un al doilea pod rutier şi feroviar între cele două ţări urmează să fie inaugurat pe 20 mai, între Calafat şi Vidin, scrie BUSINESS Construct, într-un articol din numărul din luna mai al revistei, documentat de pe şantierul aproape finalizat al proiectului.

Podul cu o lungime de 1.791 de metri a implicat o investiţie de 300 mil. euro, peste 70% din bani fiind asiguraţi de bulgari.

„Podul va fi inaugurat pe 20 mai. Din punct de vedere tehnic, nu e absolut nicio problemă să îl finalizăm până atunci“, spune Alberto Vergara, şef de proiect al podului din partea firmei spaniole FCC, cea care a realizat lucrările pe segmentul bulgăresc al podului.
 

Podul, în cifre

Lungimea podului: 1.791 de metri

Cost pod şi infrastructură adiacentă: circa 300 mil. euro

Durată de execuţie: 2007-2013

Trafic estimat: 100.000 de maşini în primul an

Citiţi materialul integral în paginile revistei BUSINESS Construct care apare astăzi pentru abonaţii ZF