Eveniment

După ”Prima Casă” şi ”Prima Maşină” vine şi ”Prima Împădurire”. APIA oferă prijin pentru prima împădurire, subvenţii de peste 115 milioane euro

După ”Prima Casă” şi ”Prima Maşină” vine şi...

Autor: Departamentul Economic

11.12.2018, 13:06 753

Schema este aferentă SubMăsurii 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020.

Informaţiile detaliate pentru accesarea acesteia pot fi consultate la Centrele judeţene/locale ale APIA, respectiv în Ghidul solicitantului şi documentele de implementare publicate pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-8-1-impaduriri-si-crearea-de-suprafete-impadurite-din-cadrul-pndr-2014-2020-sesiunea-3.

Completarea Cererii de Sprijin se realizează online şi se depune pe suport de hârtie la Centrele Judeţene sau al Municipiului Bucureşti al APIA.

În sprijinul potenţialilor beneficiari, APIA a dezvoltat aplicaţia electronică M8 pentru depunerea online a cererii de sprijin. Aceasta este accesată din pagina principală a site-ului APIA şi este însoţită de instrucţiuni de utilizare.

Potenţialii beneficiari parcurg următoarele etape premergătoare depunerii cererii de sprijin: identificarea cu sprijinul APIA a suprafeţelor care urmează a fi împădurite, elaborarea proiectului tehnic de împădurire de către persoane fizice sau persoane juridice de specialitate atestate (costurile aferente acestor servicii se vor plăti la prima cerere de plată), obţinerea avizului Gărzii Forestiere pentru proiectul tehnic de împădurire; în vederea avizării, proiectul tehnic de împădurire se depune la Garda Forestieră cu cel puţin 10 zile înainte de încheierea perioadei de depunere a cererilor de sprijin la APIA.

Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în schema de ajutor de stat şi detaliate în Ghidul Solicitantului.

Prin această schemă se acordă sprijin financiar pentru înfiinţarea de plantaţii forestiere, respectiv realizarea de trupuri de pădure şi perdele forestiere de protecţie.

Beneficiarii schemei pot fi deţinătorii publici şi privaţi de teren agricol şi formele asociative ale acestora.

Sprijinul financiar, acordat ca valoare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime: primă de înfiinţare a plantaţiilor forestiere (Prima 1), care acoperă inclusiv costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire - acordată pentru toţi beneficiarii schemei, precum şi primă anuală (Prima 2), pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreţinere şi îngrijire a plantaţiei forestiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi – acordată în funcţie de categoria de beneficiar şi tipul de teren.

Valoarea maximă a sprijinului public pentru o cerere de sprijin acordat în baza prezentei scheme este de 7.000.000 euro.

Deţinătorii de terenuri agricole/neagricole proprietate a statului şi/sau deţinătorii de terenuri agricole/neagricole proprietate a unităţilor administrativ teritoriale (UAT) sau asociaţii ale acestora, beneficiază numai de sprijinul acordat în baza Primei 1.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO