Opinii

Cazul Axintele. Care e logica retragerii guvernului - a autorităţii centrale - de la construcţia şi modernizarea şcolilor din ţară şi a lăsării lor la mâna primarilor pentru care şcoala se vede că este ultima grijă? De ce Compania Naţională de Investiţii a făcut 228 de cămine culturale, dar nicio şcoală?

Opinie Sorin Pâslaru, redactor-şef al Ziarului Financiar

Cazul Axintele. Care e logica retragerii guvernului - a...
23.01.2020, 22:50 1945

A trecut doar o săptămână de la vizita ministrului învăţământului la şcoala din Axintele, o comună cu 2.400 de locuitori din judeţul Ialomiţa, în urma căreia s-au învolburat spiritele şi parcă toată lumea a uitat care a fost obiectivul acelei vizite: să atragă atenţia asupra condiţiilor deplorabile pentru educaţia copiilor din mediul rural.

Ministrul a invitat mass-media în acea vizită pentru a sublinia nevoia şi obligaţia autorităţilor locale de a investi în modernizarea şcolilor şi în asigurarea unor condiţii decente precum toalete în interiorul şcolii.

Când colo, subjugată de iluzia puterii camerelor de luat vederi, ministrul nu s-a putut abţine şi a intrat pe neaşteptate într-o sală de clasă unde o învăţătoare striga la copii. O scenă neverosimilă, cu un ministru ascultând la uşă ce se întâmplă în sala de clasa şi intrând triumfătoare că a prins „în fapt“ cadrul didactic.

Cu toate că este greu de conceput pentru un sistem de educaţie aşezat o astfel de scenă, pe undeva nu e rău ca în subconştientul cadrelor didactice să intre ideea că la uşă poate asculta ministrul şi că se pot trezi cu un oficial în mijlocul clasei.

Dar uriaşa dezbatere care s-a născut în urma acestei scene este, de fapt, neimportantă. Miza vizitei era un reflector pus pe condiţiile aproape de mizerabil din şcoala unde învaţă 54 de copii din comuna Axintele.

S-a întâmplat ceva după o săptămână? A fost semnat vreun contract de realizare a unor toalete decente în interiorul şcolii? Şi-a asumat cineva că în două, trei luni, un an vom avea o altfel de şcoală la Axintele? Nu.

Culmea este că, aşa cum a scos în evidenţă un reportaj al ZF, primarul din Axintele, în funcţie din 2008, declară senin că ar fi modernizat şcoala, dar nimeni nu i-a cerut-o. Cum să facă omul, împotriva voinţei directorului, a profesorilor, a elevilor şi a comunităţii din Axintele, o şcoală nouă, unde elevii să vină cu drag? Păi dacă nimeni nu i-a cerut?

Comuna a avut în 2019 un buget de 1,1 milioane euro, din surse proprii şi de la guvern. Modernizarea toaletelor şi includerea lor în interiorul şcolii ar fi costat 27.000 euro.

Este un exemplu tipic de fapt pentru tot ce înseamnă administrarea bunului public în România. Bani sunt, dar sunt alocaţi foarte prost sau risipiţi.

Ceaţa aruncată de disputa privind dreptul ministrului de a intra sau nu în acea clasă în timpul orei şi de a admonesta învăţătoarea a acoperit cu totul problema de la care s-a plecat.

În altă ordine de idei, personal m-aş fi aşteptat ca din proprie iniţiativă o mare companie din România, un campion al CSR-ului din top 100 ca cifră de afaceri, văzând dezastrul în care învaţă copiii din Axintele, să vină şi să spună: „Atenţie, punem pe masă 30.000 euro, cât este nevoie pentru toalete decente la şcoala din Axintele. Vrem să le vedem gata în trei luni. Şi provocăm încă o mie de companii din România să facă la fel, astfel încât la sfârşitul anului 2020 toţi copiii României să aibă măcar la şcoală o toaletă decentă“. Deocamdată e tăcere.

Dar de ce să rezolve această problemă sectorul privat până la urmă când administraţia românească dispune de fapt de fondurile necesare?

Şi nu este aici vorba numai de primăria indolentului primar din Axintele, care declară că nu i-a cerut nimeni o şcoală nouă. Structura administrativă a României  este atât de contorsionată încât  „de la centru“ nu se mai fac şcoli, dar se construiesc cămine culturale.

Astfel Compania Naţională de Investiţii (CNI) a finanţat între 2013 şi 2018, pe lângă săli de sport, bazine de înot şi stadioane, construcţia a 228 de cămine culturale în comunele României.

Nu ar fi fost normal să înceapă cu şcolile această Companie Naţională de Investiţii? Cine să mai priceapă?  Care e logica retragerii guvernului -  a autorităţii centrale  - de la construcţia şi modernizarea şcolilor din ţară şi a lăsării lor la mâna primarilor pentru care şcoala se vede că este ultima grijă, dar în acelaşi timp să se aloce bani prin Ministerul Dezvoltării/CNI pentru cămine culturale?

Situaţia este valabilă şi în sănătate, şi în energie, şi în transporturi. Structura administrativă a României este atât de distorsionată, încât banii alocaţi an de an în număr tot mai mare pur şi simplu nu se văd în teren, în şcoli moderne, în spitale decente şi şosele fără gropi. O amestecătură de competenţe între autorităţi centrale şi locale astfel încât la sfârşitul zilei, în comuna Axintele din judeţul Ialomiţa, la fel ca în alte 3.000 de comune din România, cu rare excepţii de primari inimoşi, soarele apune peste o comunitate de oameni chinuită, care vede orizontul doar pe alte meleaguri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO