• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Eveniment

Economia, în siajul inflaţiei negative şi al majorărilor salariale. Câştigul salarial a crescut într-o singură lună cu 10%, cel mai puternic salt lunar înregistrat în ultimii ani

Economia, în siajul inflaţiei negative şi al majorărilor salariale. Câştigul salarial a crescut într-o singură lună cu 10%, cel mai puternic salt lunar înregistrat în ultimii ani

Autor: Iulian Anghel

09.02.2016, 00:06 1162

Câştigul salarial mediu net lunar a crescut în decembrie 2015, comparativ cu luna noiembrie, cu 196 de lei, cel mai rapid ritm înregistrat de la o lună la alta din ultimii ani.

Întotdeauna în luna decembrie câşti­gurile salariale cresc semnificativ întrucât salariaţii adaugă la veniturile salariale curente şi primele de sărbători, dar niciodată, cel puţin din 2008 încoace, ritmul nu a fost atât de puternic - un plus de 10,2%.

Salariile în creştere puternică şi inflaţia negativă majorează corespunzător venitul disponibil al populaţiei, prin urmare anul 2016 va fi şi el, asemenea lui 2015, un an al consumului. Este posibil ca în lunile următoare să vedem o reducere a salariilor medii în economie, dar cel puţin într-un sector – cel bugetar – salariile se vor păstra pentru că decembrie a fost luna în care au primit majorări salariale bugetarii care nu le primiseră în cursul celorlalte luni.

Majorările salariale decise în sistemul bugetar vor însemna în 2016 un efort bugetar suplimentar de aproximativ nouă miliarde de lei. Dar, dacă aceşti bani înseamnă un gol bugetar ce va fi acoperit prin împrumuturi (deficitul va fi de 3% în 2016 faţă de 1,4% în 2015) banii se vor regăsi în consum, deci în economie. În admi­nis­traţia publică, acolo unde în decembrie s-au încheiat ma­jorările salariale, salariile au crescut cu 10,7%, până la 2.916 lei. Salariile în învăţă­mânt au crescut şi ele cu 9,4%, până la 1.922 de lei net, dar salariile în educaţie rămân la un nivel sub salariul mediu net pe economie (2.114 lei). Şi cei din Să­nătate, unde salariile au fost ma­jorate cu 25% în octom­brie trecut, au bene­ficiat de majorări în decembrie, dar mai mici, de 4%. Astfel salariile în Sănătate au ajuns la 1.953 de lei în decembrie, şi ele sub sa­lariul mediu net pe economie. În decembrie cele mai mari câştiguri au fost înregistrate în fabricarea produselor de cocserie şi ale celor din prelucrarea ţiţeiului, de 5.633 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1.165 de lei.

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,3%, iar indicele câştigului salarial real a fost de 114,4%. Comparativ cu octombrie 1990, arată datele Statisticii, in­dicele câştigului salarial real a fost de 159,4%, cu 14,6 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în noiembrie 2015.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost cu 43,9% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), între 35,5% şi 40% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă, activităţi de editare. Totodată, salariile au crescut cu 21,5% - 29,5% în transporturi aeriene, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, co­lectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, inter­medieri financiare (cu excepţia acti­vi­tăţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) şi fabricarea altor mijloace de transport.

Câştigurile au fost mai mari cu 15%-19% în industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a pre­paratelor farmaceutice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea calcula-toarelor şi a produselor electronice şi optice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabri­carea altor produse din minerale nemetalice, telecomunicaţii, cercetare-dezvoltare, ex­trac­ţia petrolului brut şi a gazelor naturale şi alte activităţi extractive.

În decembrie trecut, preţurile de con­sum au crescut cu doar cu 0,11% faţă de no­iembrie astfel că rata anuală a inflaţiei a ră­mas în teritoriu negativ – minus 0,9%. Ana­liştii au anticipat că inflaţia va rămâne în te­ritoriul negativ până în luna mai, ca efect al reducerii TVA de la 24% la 20%, de la 1 ia­nuarie. Tendinţa ar urma să se inverseze în a doua parte a anului, iar la finalul lui 2016 in­flaţia va fi de circa 1%. Inflaţia redusă şi ma­jorările salariale vor dinamiza consumul astfel că cea mai mare parte a creşterii eco­nomice anticipată în legea bugetului la 4,1% ar urma să vină tot din consum, ca şi în 2015.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107