♦ Fiecare epocă are temerile ei ♦ În urmă cu 20 de ani, venirea iernii ridica părul pe şirea spinării administraţiei Constantinescu: pentru că nu avea bani de păcură pentru încălzire. Acum, toamna ce vine este examenul pentru guvernul Orban: şomaj, venituri bugetare, costul creditelor.
Toamna ce vine va da măsura crizei. Şomajul este încă jos, dar asta şi pentru că, într-un fel, a existat un sprijn major al statului – oricât de criticat – cu preţul îndatorării puternice.
Veniturile statului au scăzut în prima parte din an întrucât activitatea economică s-a redus dramatic. Apoi statul a mai amânat la plată datoriile companiilor. În plus, cheltuielile au crescut pentru că, între altele, statul a plătit şomajul tehnic pentru companiile în dificultate. Niciodată datoria statului nu a avansat atât de puternic, într-un ritm atât de scurt.
Acest sprijin nu poate dura însă la nesfârşit. Iar şocul ar putea ajunge să fie înţeles abia când s-ar putea dovedi că acest sprijin nu este suficient.
Economia României de astăzi este de 7 ori mai puternică decât în vremea în care Emil Constantinescu căuta sprijin la FMI. În 1999, PIB-ul României era de 33 mld. euro (euro nu exista pe atunci, dar echivalarea poate fi făcută), faţă de 220-230 de miliarde de euro, azi. Atunci 100 de milioane de dolari însemna o tranşă de la FMI, azi este doar un ajutor oarecare pe care statul îl garantează unei companii aviatice. Dar şi aşteptările cresc.
Acum 20 de ani, cea mai mare groază a administraţiei era venirea iernii, nu opoziţia haină. Toamna de astăzi este o povară pentru ministrul finanţelor. A împrumutat, până la jumătatea anului, 60 de miliarde de lei şi mai are nevoi de încă pe atâţia, până la finalul lui.
Veniturile bugetului s-au redus cu 5 miliarde de lei (şapte luni la şapte luni), iar cheltuielile au crescut cu 26,6 de miliarde de lei, an/an. Toamna va arăta dacă firmele cărora le-au fost amânate datoriile către stat mai există - şi singurul mod de a arăta că au rămas la suprafaţă este să-şi plătească datoriile.
La şapte luni din an, venituri bugetare au consemnat un minus de 2,7% ceea ce înseamnă un gol de 5 mld. lei faţă de 7 luni din 2019.
Dar cheltuieli bugetare au avut un plus 13,4%, ceea ce înseamnă un adaos la cheltuieli de 26,6 mld. lei, faţă de 7 luni din 2019.
Aşa că deficitul fiscal a ajuns la 4,7% din PIB, la şapte luni, faţă de 1,7% din PIB la şapte luni din 2019 (50 mld. lei, cu un plus nominal de 31,5 miliarde de lei, an/an).
Majorarea deficitului a împins datoria publică la 431 mld. lei (40,2% din PIB), cu un plus nominal de 58 mld. lei faţă de decembrie 2019. Iar aceasta va ajunge la 45% din PIB, la final de an.
Industria şchiopătează serios, minus 16%, la şase luni, an/an.
Construcţiile au un plus 19% la şase luni, an/an, dar ponderea lor în PIB este redusă. Consumul populaţiei îşi revine, plus 0,5% la şase luni, an/an. Dar deficitul comercial se adânceşte.
Cursul leu/euro, de 4,84 lei/euro, la 31 august (plus 1,46% faţă de ianuarie) este stabil – unul dintre puţinele lucruri bune în această perioadă tulbure.
Însă „luminiţa de la capătul tunelului”, o sintagmă ce a făcut carieră în vremea cuplului Constantinescu-Ciorbea, nu se vede azi. Economia nu mai este aceeaşi, este drept, dar nici aşteptările nu mai sunt la fel.
