Eveniment

Efectele negative ale închiderii şcolilor: Grădiniţele private se tem de faliment şi cer sprijin de la autorităţi pentru a supravieţui până în septembrie. „Peste 60% dintre grădiniţe trăiesc de pe o zi pe alta. Pe termen scurt, probabil vor dispărea circa 30% - 40% dintre grădiniţe.“

În România sunt 1.560 de unităţi particulare de învăţământ, dintre care 46% sunt la nivel preşcolar – adică grădiniţe şi creşe

În România sunt 1.560 de unităţi particulare de învăţământ, dintre care 46% sunt la nivel preşcolar – adică grădiniţe şi creşe

Autor: Alexandra Cepăreanu, Ramona Cornea

10.05.2020, 10:42 1389

Autorităţile au anunţat săptă­mâna trecută că şcolile, grădiniţele şi creşele nu vor se vor mai redeschide până în toamnă. Elevii vor continua cursurile online, însă grădiniţele nu îşi pot continua activitatea în mediul online. Astfel, proprietarii de grădiniţe private se tem că sunt în pericol de a da faliment până în septembrie, când se vor relua cursurile.  

„Peste 60% dintre grădiniţe trăiesc de pe o zi pe alta pentru că în ultimul an salariile au crescut foarte mult, iar taxele pe care trebuie să le plătim sunt mult mai mari. Pe termen scurt, probabil vor dispărea circa 30% - 40% dintre grădiniţe. Nu se va deschide nimic până în septembrie, iar grădiniţele vor supravieţui doar dacă există ajutor de stat, şomaj tehnic sau altceva care să susţină acei 75% din salariu, cel puţin. Chiar şi cu ajutor de la stat tot o să se închidă în jur de 30% dintre ele“, a spus pentru ZF Dan Prediger, fondatorul grădiniţei private Karin’s Kids Academy.

Circa 20 de grădiniţe private pe care le consiliează Karin’s Kids Academy spun că vor să închidă afacerea pentru că nu vor trece peste această vară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO