• Leu / EUR4.6639
  • Leu / GBP5.2762
  • Leu / USD4.1179
Eveniment

Electrica isi continua ofensiva pe regenerabile

Electrica, distribuitor si furnizor de energie electrica, va infiinta o societate mixta impreuna cu firma Holrom din judetul Satu Mare pentru construirea unui parc de turbine eoliene de 50 de MW in localitatea Sacele din judetul Constanta.
Electrica va detine 55% din capitalul societatii mixte, iar investitia totala s-ar putea ridica la aproximativ 50 mil. euro. Potrivit reprezentantilor Electrica, decizia de asociere s-a luat datorita faptului ca Holrom este proprietarul terenului pe care urmeaza sa fie amplasat proiectul eolian.
"Electrica a initiat licitatia pentru atribuirea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Finalizarea studiului ar putea dura circa 12 luni", a declarat Bogdan Badea, directorul de strategie si dezvoltare al Electrica. Potrivit Mediafax, noua firma se va numi Electrica EOL Energy. Firma Holrom este detinuta integral de catre o persoana fizica, Andrei Dumitru Dinga.
Dezvoltarea acestui parc eolian se inscrie in strategia Electrica, obiectivul companiei fiind acela de a deveni unul dintre cei mai importanti producatori de energie electrica din surse regenerabile pe plan local pana in 2012. Compania intentioneaza sa detina 100 de MW pe centrale eoliene, unitati de producere a energiei electrice pe biomasa, dar si 50 de MW instalati in microhidrocentrale.
Potrivit reprezentantilor General Electric, compania romaneasca deja a solicitat oferte tehnice pentru un parc de centrale eoliene. Cel mai mare proiect pe care Electrica il deruleaza in prezent pe partea de energie regenerabila este constructia mai multor centrale pe baza de biomasa cu o capacitate totala de 200 de MW in care compania va investi circa 400 mil. euro. Investitia va fi realizata in parteneriat cu compania austriaca Warmebetriebe cu care Electrica are semnat un acord inca de anul trecut.
Programul de investitii al companiei pentru urmatorii cinci ani se ridca la 650 mil. euro, majoritatea fondurilor necesare pentru sprijinirea acestor planuri provenind din banii incasati de companie din privatizari. Recent a fost finalizat si procesul de privatizare pentru Electrica Muntenia Sud, castigat de italienii de la Enel, din care Electrica a incasat aproximativ 400 de milioane de euro, restul de 420 de milioane de euro reprezentand majorarea de capital.

 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6639
Diferență: 0,0086
Ieri: 4.6635
Azi: 4.1179
Diferență: -0,2519
Ieri: 4.1283
Azi: 5.2762
Diferență: -0,1722
Ieri: 5.2853
Azi: 4.0856
Diferență: -0,3682
Ieri: 4.1007