Eveniment

Elevii din Bucureşti ar putea fi testaţi pentru COVID-19. Proiectul a primit undă verde

Elevii din Bucureşti ar putea fi testaţi pentru...

Autor: Petre Mazilu

07.09.2020, 13:40 1367

Primăria Capitalei va desfăşura un program de testare în mediul şcolar. Vor fi testaţi pentru depistarea virusului SARS Cov-2 peste 250.000 de elevi şi 24.000 de cadre didactice din Bucureşti .

La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, consilierii generali au aprobat în şedinţa de luni, două proiecte de hotărâre prin care Primăria Capitalei va suporta costurile de testare Real Time PCR pentru elevii înscrişi în anul şcolar 2020-2021 care prezintă simptome de infecţie respiratorie acută, precum şi pentru cadrele didactice şi personalul auxiliar din instituţiile de învăţământ.

Primarul General, Gabriela Firea, a explicat că elevii care au semne de infecţie respiratorie acută şi care au recomandări de testare din partea medicilor şcolari, de familie sau pediatri, vor fi trimişi să fie testaţi RT-PCR, însoţiţi de părinţi, la clinici de stat sau private afiliate proiectului: „Nu suntem de acord cu formula anunţată public de DSP şi anume dacă, la triajul epidemiologic un elev tuşeşte sau are febră acesta să fie izolat, dus într-un spital unde aşteaptă chiar şi 2-3 zile rezultatul testului. Vom deconta suma de 200 de lei/beneficiar direct unităţilor sanitare de testare Real Time PCR, pentru elevii care vor fi testaţi. Avem o capacitate de testare Real Time PCR de 5.000 de teste pe zi", a precizat Gabriela Firea.

Testarea cadrelor didactice şi a personalului auxiliar din învăţământ se va realiza în cadrul proiectului „Testăm pentru a salva economia şi locuri de muncă” prin care sunt testaţi şi angajaţii farmaciilor, cei din domeniul alimentaţiei publice, reprezentanţii mass-media şi angajaţii firmelor de curierat, numărul de beneficiari majorându-se, după votul de luni, de la 3.000, la 27.000.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO