• Leu / EUR4.9474
  • Leu / GBP5.8404
  • Leu / USD4.7141
Eveniment

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Daniel Ilinca, CEO, Softbinator: În continuare, avem în calcul dezvoltarea prin M&A, lansarea de servicii şi produse noi şi deschiderea unui birou în SUA la început de 2022. Blockchain şi DevOps, printre segmentele luate în vizor de compania de tech

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Eduard Ivanovici

21.12.2021, 10:14 120

Daniel Ilinca, CEO şi fondator al Softbinator Technologies, companie de dezvoltare de software specializată în design şi lansare de produse ino­vative care a intrat vineri, 17 de­cembrie, la tranzacţionare pe piaţa AeRO a BVB, consideră că societatea pe care o conduce se poate confrunta în egală măsură cu riscuri şi oportunităţi în perioada următoare, creşterile din ultima vreme – realizate fără a dispune de prezenţă fizică în pieţele în care activează – permiţând să accelereze procesele de dezvoltare vis-a-vis de clienţi.

„Avem o campanie de M&A pe care o ţinem constant activă şi chiar imediat după plasament am anunţat un deal foarte bun pe care l-am făcut pentru a creşte împreună, referindu-mă la achiziţia WiseUp, tot o companie tech de product development, cu aptitudini complementare pe anumite zone. În continuare, avem în calcul dezvoltarea prin M&A. În investiţiile de până acum avem 75% într-un studio de design fondat de un foarte bine cunoscut designer de produse. Mai deţinem aproape 10% dintr-un startup foarte inovativ din zona de wellbeing/nutriţie. În prima jumătate a anului 2021 am achiziţionat 50% din TechMind, companie de recrutare de personal în tehnologie, cu prezenţă solidă în piaţă”, a spus Daniel Ilinca în timpul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi din 20 decembrie.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9474
Diferență: 0,004
Ieri: 4.9472
Azi: 4.7141
Diferență: 0,2573
Ieri: 4.7020
Azi: 5.8404
Diferență: 0,0977
Ieri: 5.8347
Azi: 4.8270
Diferență: 2,2778
Ieri: 4.7195