Eveniment

Energia nucleară a fost principala sursă de energie electrică a Uniunii Europeane în 2017

Energia nucleară a fost principala sursă de energie...

Autor: Tudor Ionescu

11.06.2018, 15:36 209

În 2017, energia nucleară, cărbunele şi gazul natural au fost principalele trei resurse energetice utilizate în Uniunea Europeană, se arată într-un raport al companiei petroliere italiană ENI. 

Defalcat, energia nucleară este responsabilă pentru producerea a 829,9 terawatti pe oră (TWh), representând 26,5% din producţia totală. Cărbunele a fost utilizat în producţia a 669 TWh, constituind 20,6% din producţia totală, iar gazul natural a fost utilizat în producerea a 638,9 TWh, adică 19,7% din producţia totală.

Acestea sunt urmate de energia eoliană (364,3 TWh), hidroenergia (294,5 TWh), biomasă - ethanol, lemn, deşeuri - (196,2 TWh), energie solară (119 TWh) şi alte surse (132,1 TWh). Puse laolaltă însă, sursele verzi de energie au fost responsabile pentru generarea a 30% din total, mai mult decât oricare altă sursă, inclusiv cea nucleară.

În total, la nivel european au fost produşi 3,243,9 terawatti pe oră (TWh).

Compania a conceput şi un clasament al celor mai mari consumatori de gaz natural.

Astfel, cu un consum de peste 30 de miliarde de metri cubi se numără Germania, Olanda, Marea Britanie, Italia, Spania şi Franţa. Polonia se apropie, de asemenea, de limita de 30 de miliarde de metri cubi.

Cu un consum între 5 şi 30 de miliarde de metri cubi de gaz, România este inclusă în rândul consumatorilor de nivel mediu, alături de Grecia, Portugalia, Belgia sau Austria..

Pe sectoare, 38,5% din gazul natural utilizat la nivel european a fost destinat consumului casnic sau al centrelor comerciale, un procentaj de 31% a fost utilizat pentru generarea de electricitate, 26% proceselor industriale si 4% pentru alte scopuri.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO