Eveniment

Eşecul Vinci din 2004 şi 2010, invitat iar la concesiunea autostrăzii Comarnic-Braşov

Interesul investitorilor italieni pentru infrastructura românească este din ce în ce mai mare. Mediafax Foto

Interesul investitorilor italieni pentru infrastructura românească este din ce în ce mai mare. Mediafax Foto

Autor: Andreea Neferu

09.12.2013, 20:59 2135

Asocierile Vinci (Franţa) – Strabag (Austria) – Aktor (Grecia), respectiv Impregilo – Salini (Italia) sunt singurele care au depus ieri ofertele finale pentru construcţia în concesiune a autostrăzii Comarnic-Braşov, cu o lungime de circa 58 de kilometri.

După ce lunile trecute chinezii de la China Commu­nications Construction Company s-au retras din cursa pentru construcţia în concesiune a acestei autostrăzi, şi firma românească Spedition UMB, controlată de Dorinel Umbrărescu, a renunţat să mai depună o ofertă.

Compania de drumuri estimează că autostrada va costa 1,2 miliarde de euro, iar atribuirea finală a contractului de concesiune va avea loc pe 20 decembrie. Iniţial, compania de drumuri voia să atribuie contractul de concesiune pentru Comarnic-Braşov în octombrie anul acesta, însă procedurile au fost decalate la cererea constructorilor inte­resaţi de această autostradă.  

Ultimele încercări ale statului de a construi în con­cesiune autostrada Comarnic-Braşov s-au soldat  cu un eşec, în condiţiile în care pentru acest tronson au fost găsiţi constructori în 2010, respectiv firmele Vinci şi Aktor, care au depus o ofertă şi acum. Cele două firme au renunţat însă subit la contract în 2010. Mai mult, în 2004 guvernul a mai avut o tentativă de construire a autostrăzii Comarnic-Braşov în concesiune, când, la fel, înţelegerile cu firma desemnată să construiască acest tronson, tot Vinci, au picat.

Pe de altă parte, cealaltă asociere rămasă în prezent în cursa pentru concesiunea Comarnic-Braşov este formată din două companii italieneşti, fapt ce confirmă interesul din ce în ce mai mare al firmelor din peninsulă pentru infrastructura românească.

De altfel, firmele italieneşti au construit proiecte de anvergură în România, printre care pasajul Basarab sau autostrada Cernavodă-Constanţa, iar anul acesta au câştigat trei dintre cele cinci contracte de autostrăzi atribuite de compania de drumuri: Astaldi a preluat alături de nemţii de la Max Boegl autostrada Nădlac-Pecica pentru 56 mil. euro, Secol construieşte lotul al doilea din Lugoj-Deva pentru 128 mil. euro, iar Tirrena Scavi şi Societa Italiana per Condotte D’Acqua lucrează pe lotul al doilea al autostrăzii Timişoara-Lugoj pentru 96 de milioane de euro.

În prezent, în România există 548 de kilometri de autostradă.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO