• Leu / EUR4.9490
  • Leu / GBP5.6367
  • Leu / USD5.0469
Eveniment

Este oficial: CFR SA a desemnat oferta câştigătoare pentru modernizarea Timişoara Est - Ronaţ Tria

Este oficial: CFR SA a desemnat oferta câştigătoare pentru modernizarea Timişoara Est - Ronaţ Tria

Autor: Andreea Tobias

29.07.2022, 13:54 101

CFR SA a desemnat oferta câştigătoare pentru modernizarea infrastructurii feroviare şi creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h pe Timişoara Est - Ronaţ Triaj (lot 3).

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că a fost desemnată oferta câştigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secţiunea Timişoara Est - Ronaţ Triaj (lotul 3), aferentă obiectivului “Modernizarea liniei CF Caransebeş - Timişoara - Aradˮ, pentru creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Oferta financiară depusă de Asocierea Webuild SPA - Partecipazioni Italia SPA - Salcef SPA - Timişoara - Arad Lot 3, în valoare de 1.440.433.361,02 lei, fără TVA, a fost desemnată câştigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Durata de implementare a contractului este de 102 luni, din care: 42 de luni pentru proiectare şi execuţia lucrărilor, 60 de luni reprezentând perioada de garanţie a obiectivului.

Sursa de finanţare a fost identificată şi va fi asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.

Obiective principalele ale programului de modernizarea:

Lotul 3 Timişoara Est – Ronaţ Triaj Gr. D (13,86 km), de la km 568+399, al liniei CF Bucureşti – Jimbolia (indicativ 100), până la staţia Timişoara Nord, după care se continuă pe linia CF Timişoara – Arad (indicativ 218), de la km 0+000, la km 008+183 (semnalul de ieşire din Ronaţ Triaj Gr. D). Lungimea traseului este de 13,86 km, de la intrarea în cap X staţia Timişoara Est, până la semnal cap Y, din Ronaţ Triaj Gr.D.

Pe traseul existent calea ferată este simplă, electrificată, dotată cu instalaţie BLA şi este dispusă atât în rambleu cu înălţimea de maxim 12 metri, cât şi în debleu cu adâncimea de maxim 8 metri. Pe cea mai mare parte a tronsonului feroviar vizat, pentru modernizare, calea se va dubla. Traseul de cale ferată proiectat se va desfăşura în general pe amplasamentul existent al liniei CF, cu excepţia tronsoanelor compuse din aliniamente şi curbe ce nu asigură retrasarea liniei cu parametrii pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h.

De asemenea, se vor executa lucrări:

- de construcţie, reconstrucţie sau reparaţii/reabilitare la 3 poduri şi 3 podeţe, 9 pasaje denivelate, 1 trecere la nivel şi se vor executa 2 podeţe de descărcare;
- de modernizare a instalaţiilor de energoalimentare, linie de contact, telecomunicaţii, semnalizare, centralizare, bloc (SCB), sanitare, termotehnologice etc
- de modernizare a clădirilor din staţiile şi haltele de mişcare de pe tronson: Timişoara Est, Timişoara Nord; Ronaţ Triaj Gr. D (post de mişcare), Timişoara Centru; Ronaţ Triaj Cab.1, Ronaţ Triaj h, Ronaţ Triaj Gr. D (halta). Staţia care se va transforma în post de mişcare este Staţia (grupa de linii) Ronaţ Triaj Gr. D.
- de modernizare a reţelele locale existente, de conducte de distribuţie a apei şi de canalizare, care asigură racordarea tuturor consumatorilor branşaţi în prezent la staţiile CF.
- de protecţia mediului: panouri fonoabsorbante, decontaminarea solului, amenajări de spaţii verzi, separatoare de hidrocarburi şi bazine decantoare, garduri şi panouri de protecţie.

Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe secţiunea Timişoara Est - Ronaţ Triaj (lotul 3) se vor asigura condiţii tehnice pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9490
Diferență: 0,0081
Ieri: 4.9486
Azi: 5.0469
Diferență: -1,0935
Ieri: 5.1027
Azi: 5.6367
Diferență: 1,5585
Ieri: 5.5502
Azi: 5.1652
Diferență: -0,7837
Ieri: 5.2060