Eveniment

Este Primăria Generală a Bucureştiului în prag de faliment? Unde este adevărul dacă bugetul de venituri a fost fixat în 2019 la 1,4 mld. euro faţă de 900 mil. euro în 2018?

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei cere ca guvernul, scăpat de Liviu Dragnea, să-i dea banii care i se cuvin prin lege: Guvernul României, cel care a fost condus de facto de către fostul preşedinte al partidului, este vinovat. Nu doar pentru situaţia de la Primăria Capitalei, ci şi pentru situaţia de la sectoare, pentru că lor le-au dat mulţi bani, dar doar pe hârtie, nu au mai ajuns acei bani.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei cere ca guvernul, scăpat de Liviu Dragnea, să-i dea banii care i se cuvin prin lege: Guvernul României, cel care a fost condus de facto de către fostul preşedinte al partidului, este vinovat. Nu doar pentru situaţia de la Primăria Capitalei, ci şi pentru situaţia de la sectoare, pentru că lor le-au dat mulţi bani, dar doar pe hârtie, nu au mai ajuns acei bani.

Autor: Iulian Anghel

11.06.2019, 08:30 3345

„Niciodată Primăria Generală nu a avut venituri mai mari de 600 de milioane de euro“, a susţinut duminică-seară la România TV primarul general al Capitalei Gabriela Firea, într-o dispută violentă cu un alt fost primar general, Traian Băsescu. Acesta susţinea că Primăria Generală are venituri de un miliard de euro, prin urmare nu are de ce să intre într-un faliment nedeclarat, cum a susţinut în ultimele zile primarul în funcţie.

Şi, totuşi, câţi bani are Primăria Generală? Execuţia bugetului primăriei pe 2018 indică venituri de 4,2 miliarde de lei, adică 900 de milioane de euro. Aceste venituri înseamnă doar 75% din programarea iniţială. Anul acesta bugetul votat de Consiliul General prevede venituri de 6,7 miliarde de lei, adică de 1,4 miliarde de euro.

Dacă bugetul primăriei nu a avut niciodată mai mult de 600 de milioane de euro, cum susţine Gabriela Firea, cum apar cifrele de mai sus în documentele oficiale ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi de ce primarul a construit bugetul pe 2019 pe venituri atât de mari dacă ştia că „Primăria nu a avut niciodată venituri mai mari de 600 de milioane de euro?“

Este un mister, singura certitudine este că, într-adevăr, primarul are de ce să se plângă. Pentru că cea mai mare parte a veniturilor administraţiilor locale se bazează pe impozitul pe salarii şi venit. Când impozitul pe salarii a coborât de la 16% la 10% - o scădere de 37% - primăriile au pierdut sume enorme şi nu au fost compensate. Cam 1 mld. lei anual pierde municipali­tatea Bucureşti în urma scăderii acestui impozit. În plus, Primăria Generală nu are venituri din impozitul local, care se face venit la sectoare. Nu sunt venituri foarte mari, pentru că impozitele sunt mici, dar sunt nişte bani. Şi atunci supărarea este firească. Primarul general a ridicat de multe ori problema şi în ultima vreme a susţinut că Primăria Generală este în faliment nedeclarat şi că nu are de unde să-i plătească lui Costică Constanda 76 de milioane de euro pe care acesta le-a obţinut ca despăgubiri în instanţă de la municipalitate în scandalul Satului Francez şi al Parcului Bordei.

Firea cere ca guvernul, scăpat de Liviu Dragnea, să-i dea banii care i se cuvin prin lege. Primarul general a mai declarat că premierul Viorica Dăncilă le-a spus vineri în şedinţa Comitetului Executiv al PSD că nu a fost lăsată să se implice în realizarea legii bugetului de stat, prin urmare nu poate fi făcută vinovată de situaţia de la Bucureşti.

Edilul dă însă vina pe guvernul Vioricăi Dăncilă, condus de facto de Liviu Dragnea, cum acuză Gabriela Firea, pentru riscul de faliment iminent în care se află acum Primăria Capitalei şi primăriile de sector.

„Guvernul României, cel care a fost condus de facto de către fostul preşedinte al partidului, este vinovat. Nu doar pentru situaţia de la Primăria Capitalei, ci şi pentru situaţia de la sectoare, pentru că lor le-au dat mulţi bani, dar doar pe hârtie, nu au mai ajuns acei bani. Eu le-am spus şi colegilor mei, dacă erau solidari cu mine, probabil şi nu mă lăsau singură anul trecut în faţa fostului preşedinte al PSD, să ne calce în picioare, probabil că situaţia se îmbunătăţea“, a declarat Gabriela Firea, citată de Mediafax.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO