♦ Nu trebuie să ne speriem de „Europa cu două viteze“, a spus preşedintele Nicuşor Dan, prezent ieri la Bruxelles la reuniunea informală a şefilor de state şi de guverne din UE (Consiliul European). Serios? Pentru că în 2017 ne-am speriat zdravăn şi doar criza Covid a alungat această stafie. Sau, mai degrabă, i-a amânat spectacolul, după cum se vede.
Acum, la butoanele Comisiei Europene nu mai este Jean-Claude Junker, autorul primului draft al proiectului „Europei cu două viteze“, ci Ursula von der Leyen care ieri a trântit pe masa şefilor de state şi de guverne un proiect, nu ştim dacă cvasiidentic cu cel al lui Juncker, dar având aceeaşi ţintă asumată public: întărirea Uniunii Europene în faţa concurenţei Chinei şi, iată acum, a SUA.
Ca să înţelegem puţin. În UE există două curente antagonice: unul federelist (Europa să devină un stat federal, asemenea SUA) şi altul care vede Uniunea Europeană doar ca o piaţă mai mare. (Unul dintre motivele plecării britanicilor din UE a fost presiunea mare pentru o integrare mai profundă, în vreme ce ei nu vedeau UE decât ca o piaţă).
„Europa cu două viteze“ ar fi ceva de mijloc: cine vrea mai multă integrare are uşa deschisă. Cine nu, să joace pe margine la propria-i petrecere. Dacă ar fi doar atât, ai putea ridica din umeri şi apoi ai trece mai departe. Dar nu este totul. Europa cu două viteze ar putea însemna că există un „nucleu dur“ şi, apoi, „inelele lui Saturn“ care se rotesc în jurul miezului. Iar, în nucleu vor pătrunde doar cei care pot, nu toţi cei care vor. Adică, dacă ai o economie supercompetitivă, intri. Dacă nu, te învârteşti până ameţeşti. Cum sunt cluburile elitiste americane: eşti primit în club doar dacă ai o avere de, să spunem, 100 de milioane de dolari. Dacă nu o ai, stai pe margine până când o faci. Dacă nu o faci, stai pe margine până crăpi.
Aşa a fost interpretată de ţările mici propunerea lui Juncker, chiar dacă niciun cuvânt din cele de mai sus nu se găseşte în planul lui. Ţările din Est, inclusiv România, s-au opus vehement pentru că s-au simţit vizate. Au interpretat că se încearcă îndepărtarea lor de la masa deciziilor şi că cei bogaţi vor să-şi facă propriul club, beneficiind, în aceeaşi vreme, de statutul de piaţă unică a Uniunii, care le permite să vină şi să plece când vor din ţările satelit.
Ce spune acum Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene: „Europa are nevoie de propriile pârghii de putere, iar noi le cunoaştem. O economie puternică, o piaţă unică prosperă, care poate face afaceri pe diferite pieţe şi poate concura în întreaga lume. O capacitate puternică de inovare şi tehnologie. Societăţi unite cu niveluri ridicate de educaţie, talente şi sisteme de sănătate şi, mai presus de toate, o capacitate reală de a ne apăra.“
Perfect până aici, dar mai departe?
Avem aici frustrarea Comisiei legată de opoziţia Ungariei, a Slovaciei şi, mai nou, a Cehiei, faţă de obiectivele executivului european? Preşedintele Franţei Emmanuel Macron s-a repezit să îmbrăţişeze, avant la lettre, propunerile Comisiei, aşa cum o făcuse şi la lansarea proiectului Juncker.
La noi, preşedintele Dan încearcă să stăpânească emoţia din faşă. El spune că nu există la nivelul UE vreo intenţie de reglementare pentru regimuri diferite între ţări şi că Europa cu mai multe viteze „nu ar trebui să ne sperie“. Dar nici proiectul lui Juncker nu prevedea, în stadiul în care a fost prezentat public, vreo schimbare majoră - schimbările ar fi urmat să vine. Pentru că o integrare mai mare ar presupune o armonizare fiscală, de pildă. Este pregătită România să se alinieze politicii fiscale a Germaniei?
În schimb Nicuşor Dan spune că România are „obiective“.
„Obiectivele noastre sunt două, mari. Unul este preţul energiei, cu cele două componente, interconectare reţele şi taxele pe emisii de carbon, care ridică preţul. Asta este un punct“, a spus Nicuşor Dan. Al doilea obiectiv vizează banii pe competitivitate: „În momentul în care vom avea banii pe competitivitate în interiorul bugetului multianual 2028-2034, împărţirea acestor bani să fie făcută şi pe criterii geografice, astfel încât să nu adâncim decalajul între ţările mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate“.
Poate sunt acestea obiectivele României, dar astfel de cereri se discută la consiliile obişnuite şi când vor începe analizele pe exerciţiul financiar multianual viitor, nu la un summit extraordinar în care se vorbeşte, practic, de o împărţire a Europei în cercuri concentrice.
