Eveniment

Europarlamentarul ALDE Renate Weber, după ce liderii europeni au sărit în apărarea lui Kovesi: M-au surprins pentru că întotdeauna i-am văzut foarte rezervaţi

Europarlamentarul ALDE Renate Weber, după ce liderii...

Autor: Laura Buciu

30.03.2019, 12:10 675

Europarlamentarul ALDE, Renate Weber, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că a fost surprinsă de reacţiile liderilor europeni care au criticat măsura controlului judiciar în cazul Laurei Codruţa Kovesi, deşi situaţia este una „nemaiîntâlnită”, transmite corespondentul MEDIAFAX. 

Întrebată de corespondentul MEDIAFAX ce părere are despre reacţiile liderilor europeni, după punerea fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, sub controlul judiciar, Renate Weber, europarlamentar ALDE, a spus că este „suprinsă”.

„Am văzut nişte luări de poziţie, exprimate şi de liderul PPE din Parlamentul European, dar şi de liderul ALDE din Parlamentul European. Eu mărturisesc că ele m-au surprins pentru că întotdeauna i-am văzut foarte rezervaţi când a fost vorba de sistemul de justiţie, în sensul în care nu ne amestecăm în ceea ce înseamnă investigaţiile şi efectuarea actului de justiţie ca atare într-o ţară. Cel mult poţi cere, când se întâmplă ceva grav, cum a fost cazul Malta, cazul Slovacia, când au murit jurnalişti ucişi, poţi cere autorităţilor să îi identifice pe agresori, ceea ce nu s-a întâmplat după 3 ani, dar nu ai cum să intervii să opreşti o anchetă în curs, nu este firesc”, a răspuns Renate Weber.

Potrivit acesteia, săptămâna viitoare vor fi discuţii în grupurile politice şi în plenul Parlamentului European, dar încă nu se ştie dacă situaţia fostei şefe a DNA va fi pusă pe agendă.

„Sigur că este o situaţie nemaiîntâlnită. De altfel este şi pentru prima dată când avem o selecţie pentru procurorul şef al unei instituţii nou-create”, a spus Weber.

Întrebată, de asemenea, dacă şansele Laurei Codruţa Kovesi de a deveni procuror european au scăzut, Renate Weber a răspuns: „Nu cred. Eu cred că unii ar putea considera că are mai multe şanse acum, că este o victimă. Aşa au fost discuţiile când am asistat la prezentarea şi audierea doamnei Kovesi în Comisia LIBE. Au fost colegi care s-au exprimat în felul acesta, că este o victimă a propriilor acţiuni. Nu cred că a pierdut din şanse, dar vom vedea ce se va întâmpla”.

Mai mulţi eurodeputaţi, printre care şi câţiva din conducerea Comisiei LIBE, Judith Sargentini şi Ana Gomes, au criticat, prin mesaje pe Twitter, măsura controlului judiciar dispusă de Secţia de anchetare a magistraţilor în cazul Laurei Codruţa Kovesi, candidat la şefia Parchetului UE.

"Cu atât mai mult ca doamna Kovesi să fie numită Procuror Şef European. Săptămâna viitoare a treia rundă de negocieri cu Consiliul", a scris Judith Sargentini pe Twitter, publicând un articol din presa străină despre punerea sub control judiciar a fostei şefe DNA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO