Eveniment

Eurostat: Unul din cinci tineri români sta degeaba, adică nici nu lucrează, nici nu studiază

Eurostat: Unul din cinci tineri români sta degeaba,...

Autor: Roana Rotaru

15.06.2018, 11:47 708

Anul trecut, 19,3% din tinerii români, cu vârste cuprinse între 18-24 de ani, nici nu lucrau şi nici nu studiau, potrivit datelor Eurostat. Cei mai mulţi tineri care nici nu lucrau, nici nu studiau erau în Italia, respectiv 25,7% sau unul din patru tineri, urmat de Cipru (22,7%), Grecia (21,4%), Croaţia (20,2%) şi România (19,3%).

La polul opus, procentul cel mai mic de tineri care nici nu lucrează, nici nu studiază a fost înregistrat în Olanda (5,3%), Slovenia (8%), Austria (8,1%), Luxemburg şi Suedia (ambele cu 8,2%), Republica Cehă (8,3%), Malta (8,5%), Germania (8,6%) şi Danemarca (9,2%), potrivit datelor Eurostat.

La nivelul UE trăiesc peste 38 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani. Majoritatea acestor tineri studiază sau lucrează. Anul trecut, 40,4% din tinerii din UE studiau, 27,4% lucrau, iar 17,8% studiau şi lucrau. Astfel, 14,3% din tinerii UE nici nu studiau, nici nu lucrau, respectiv 5,5 milioane de tineri, echivalentul popolaţiei din Solvacia sau Finlanda, potrivit datelor Eurostat. 

  

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO