• Leu / EUR4.7320
  • Leu / GBP5.2698
  • Leu / USD4.1950
Eveniment

Evadare la un penitenciar din Arad: Un deţinut ar fi fugit de la punctul de lucru

Evadare la un penitenciar din Arad: Un deţinut ar fi fugit de la punctul de lucru

Autor: Adriana Mit, Mediafax

vineri, 15:25 81

Un deţinut încarcerat la Penitenciarul Arad a evadat, vineri, de la un punct de lucru exterior din Timişoara, fiind instituite mai multe filtre pentru prinderea lui, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Penitenciarul Arad a informat, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că în jurul orei 13.00, deţinutul Ion Murariu, în vârstă de 41 de ani, a părăsit un punct de lucru exterior din Timişoara. Bărbatul este condamnat definitiv la patru ani şi şase luni de închisoare pentru furt calificat, fiind încarcerat în regim semideschis.

„În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratele de Poliţie ale Judeţelor Arad şi Timiş, Inspectoratele Judeţene ale Jandarmeriei Arad şi Timiş, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră", a informat Penitenciarul Arad.

Reprezentanţii instituţiei mai arată că părăsirea fără autorizare a unui punct de lucru aflat în exteriorul locului de detenţie este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani.

„La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul era îmbrăcat cu tricou albastru, bluză neagră, pantaloni gri-verzui, şapcă neagră, rucsac negru cu litera M pe el şi era tuns capac. Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Arad, la numărul de telefon 0257 212 661, 0752 090 234", a mai informat Penitenciarul Arad.

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7320
Diferență: -0,0359
Ieri: 4.7317
Azi: 4.1950
Diferență: -0,5241
Ieri: 4.2032
Azi: 5.2698
Diferență: 0,076
Ieri: 5.2680
Azi: 4.2702
Diferență: 0,3973
Ieri: 4.2588