Eveniment

Evolutia negativa a economiei nu a avut ecou pe Bursa

13.08.2009, 19:13 42

Bursa de la Bucuresti a inregistrat ieri o crestere de aproape 2,2% pe indicele extins al pietei, BET-XT, in ciuda confirmarii scaderii economiei cu 7,6% in primele sase luni ale acestui an.

Analistii apreciaza ca scaderea economiei a fost deja luata in calcul de catre investitori, iar bursa nu a reactionat negativ la aceste date, intrucat principalele piete europene continua trendul ascendent sustinut de aceasta data si de catre economia reala, care in statele vestice a revenit pe plus la semestru.

„Se stia de aceasta scadere, de peste 7% a economiei, asa ca investitorii nu au reactionat negativ la stire. Piata a continuat sa creasca in corelatie cu pietele europene care si-au pastrat acelasi trend ascendent, de data aceasta fiind sustinute si de catre date din economie", a declarat Paul Brendea, analist in cadrul societatii de intermediere Prime Transaction.

Principalele piete europene inregistrau ieri spre inchidere un avans in medie cu 0,8%, cea mai mare apreciere fiind inregistrata de indicele german DAX, care avansa cu 1% fata de referinta. Ieri, Eurostat a publicat indicele de crestere economica pentru statele din zona euro, economia franceza si cea germana revenind pe crestere in trimestrul al doilea, cu un avans de 0,3% fiecare.

„Pietele continua sa creasca pe asteptari, iar datele despre economiile vest-europene au confirmat o parte dintre acestea. Efectul pe piata locala de capital se va simti mai repede decat efectul din economia reala, investitorii fiind din ce in ce mai tentati sa intre in piata acum", a adaugat Brendea. El a mai apreciat ca economia romaneasca va reactiona cu o oarecare intarziere fata de cele vestice, intrucat banii investitorilor vor reintra mai greu in economiile emergente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO