Exporturile de servicii ale României au ajuns la circa 14,9 mld. de euro în primele 7 luni din 2021, în vreme ce importurile au ajuns la 9,8 mld. de euro.
Astfel, excedentul comercial la servicii al României, care echilibra într-o oarecare măsură balanţa de plăţi, a ajuns la circa 5 mld. de euro, în scădere faţă de 2020, când balanţa comercială la servicii a înregistrat un excedent de 5,3 mld. de euro. În primele şapte luni din 2019 balanţa comercială a serviciilor a înregistrat un excedent de 4,7 mld. euro, arată datele Băncii Naţionale. „Sectorul de servicii este important în contextul în care la bunuri avem un deficit care de ani de zile nu este tratabil. Compensăm într-o măsură prin servicii deficitul de la bunuri. Au mers şi s-au dezvoltat foarte mult serviciile pentru transporturi“, spune Aurelian Dochia, profesor universitar de economie.
Comerţul internaţional cu servicii al României, din punctul de vedere al balanţei comerciale, este excedentar: exporturile sunt, an de an, mai mari decât importurile. Pe de altă parte, balanţa comercială la bunuri înregistrează deficit, iar numai în primele şapte luni a depăşit 12,8 miliarde de euro. În aceste condiţii, excedentul comercial pe partea de servicii nu poate acoperi golul lăsat de balanţa de bunuri.