Eveniment

Exclusivitate ALEPH BUSINESS. Bruxellesul a dat Guvernului de la Bucureşti termen până pe 15 octombrie să vină cu planul de măsuri fiscale care să corecteze derapajul bugetar. Noul plan fiscal trebuie să aducă venituri suplimentare de 1,7% din PIB

Exclusivitate ALEPH BUSINESS. Bruxellesul a dat...

Autor: Aleph Business

20.06.2025, 17:45 1728

Comisia Europeană/ ECOFIN a luat în discuţie situaţia fiscală a României, dând un nou termen - 15 octombrie - până când guvernul de la Bucureşti trebuie să vină cu planul ficsal care să corecteze derapajul bugetar. 

ECOFIN, care este comitetul miniştrilor de Finanţe, a constatat vineri că până pe 20 iunie, România nu a venit cu planul fiscal de corecţie bugetară. 

Dar având în vedere condiţiile politice - alegeri prezidenţiale, formarea noului Guvern, Comisia a prelungit termenul de execuţie a planului fiscal până pe 15 octombrie. 

Reforma fiscală - majorări de taxe şi impozite - ar trebui să aducă suplimentar 1,7% din PIB. 

Cheltuielile bugetare trebuie ţinute sub un control strict, inclusiv cele salariale, care în anii trecuţi au scăpat de sub control. Cheltuielile bugetare ar trebui să se reducă cu minimum 0,5% din PIB. 

Documentul a fost văzut în exclusivitate de ALEPH BUSINESS. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels