Eveniment

Federaţia Naţională a Părinţilor denunţă posibilitatea unor licee de a organiza examene proprii de admitere

ROMÅNIA EDUCATĂ

Iulian Cristache, Federaţia Naţională a Părinţilor: Examenul de evaluare naţională actual reprezintă o formă de evaluare standardizată, elevii fiind testaţi unitar. Examenul de admitere diferenţiat, în funcţie de ceea ce consideră fiecare şcoală a fi necesar de evaluat, va conduce la o lipsă de transparenţă, echitate şi egalitate de şanse, subiectele urmând a fi concepute diferit, având la bază tipologii diferite de evaluare.

Iulian Cristache, Federaţia Naţională a Părinţilor: Examenul de evaluare naţională actual reprezintă o formă de evaluare standardizată, elevii fiind testaţi unitar. Examenul de admitere diferenţiat, în funcţie de ceea ce consideră fiecare şcoală a fi necesar de evaluat, va conduce la o lipsă de transparenţă, echitate şi egalitate de şanse, subiectele urmând a fi concepute diferit, având la bază tipologii diferite de evaluare.

Autor: Ramona Cornea

16.07.2021, 00:05 737

♦ Proiectul prezidenţial „România Educată“, lansat miercuri de preşedintele Klaus Iohannis, la sediul guvernului, este atacat din toate părţile.

 

Federaţia Naţională a Părin­ţilor nu este de acord cu posibilitatea unor licee de a organiza examene proprii de admi­tere, op­ţiune pre­vă­zută în ra­por­tul România Educată, spu­nând că ar putea veni cu o lipsă de echitate, de transparenţă, de egalitate de şanse şi ar putea duce la o ierarhie nefirească între şcoli.

„Viziunea proiectului în ceea ce priveşte accesul în ciclul de învăţământ liceal şi recentele declaraţii ale  ministrului educaţiei, Sorin Cîmpeanu, privind posibilitatea organizării de către unităţile de învăţământ liceal a unor examene proprii de admitere, separat de examenul de evaluare naţională, au stârnit un val de îngrijorare în rândul majorităţii părinţilor“, transmite Federaţia Naţională a Părinţilor în un comunicat semnat de Iulian Cristache, preşe­dintele organizaţiei.

Reprezentanţii părinţilor spun că, în sistemul de admitere propus, elevii care nu vor întruni punctajele necesare admiterii în liceul/profilul pentru care au candidat, dar ale căror rezultate sunt excepţionale, vor fi repartizaţi în şcoli mult sub nivelul lor de pregătire, unde nu vor avea posibilitatea să îşi valorifice întregul potenţial.

„Considerăm că limitarea opţiuniunilor de acces a copiilor foarte bine pregătiţi la una singură constituie un dezavantaj al sistemului propus, cu pierderi majore în planul dezvoltării personale. În sistemul actual, elevii beneficiază de posibilitatea exprimării mai multor opţiuni, astfel încât fiecare elev să aibă acces într-un liceu care corespunde cu rezultatele sale şi care îi poate asigura un parcurs şcolar adecvat propriei deveniri“.

Mai mult, noul sistem va necesita o pregătire diferenţiată a elevilor care va trebui să acopere atât exigenţele specifice anumitor licee, pentru examenul de admitere,  cât şi pe cele specifice evaluării naţionale, în cazul în care va fi necesar.

„Examenul de evaluare naţională actual reprezintă o formă de evaluare standardizată, elevii fiind testaţi unitar. Examenul de admitere diferenţiat, în funcţie de ceea ce consideră fiecare şcoală a fi necesar de evaluat, va conduce la o lipsă de transparenţă, echitate şi egalitate de şanse, subiectele urmând a fi concepute diferit, având la bază tipologii diferite de eva­luare. Evaluarea naţională actuală se desfăşoară aplicând un sistem conceput de experţi în programele şcolare, în mod obiectiv.“

Un sistem de admitere cu subiecte concepute de profesori, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, nu oferă garanţia integrităţii. Acest sistem de elaborare a subiectelor poate genera şi un conflict major de interese, elevii care provin din ciclul gimnazial al şcolii respective  fiind avantajaţi de faptul că au beneficiat permanent de o predare conformă cu exigenţele respectivelor licee, reflectată şi în modul de concepere a subiectelor de examen, mai spune Federaţia Naţională a Părinţilor.

În plus, admiterea diferenţiată în unităţile de învăţământ liceal va adânci segregarea şi inechităţile, în special pentru elevii cu posibilităţi materiale reduse sau proveniţi din mediul rural, care nu vor avea posibilitatea unei pregătiri corespunzătoare pentru subiectele fiecărui liceu.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO