Eveniment

Fenomen politic ciudat la Botoşani: Un candidat independent este susţinut atât de PSD cât şi de PNL

Fenomen politic ciudat la Botoşani: Un candidat...

Autor: Ilinca Nazarie

20.08.2020, 07:26 269

Marcel Chelariu este primar al comunei Suharău din 2004, iar acum candidează din nou ca independent, dar susţinut de PNL şi PSD. Dovadă a acestei anomalii politice - bannerele celor două partide, în care este şi poza sa. 

Marcel Chelariu candidează pentru al cincilea mandat, ca independent, dar e susţinut şi de PSD, şi de PNL. Nu doar cu vorbele, ci şi cu bannerele. USL-ul nu se reuneşte la Suhăru, în Botoşani, pentru că Marcel Chelariu, actualul primar şi candidat spune că pentru el e ceva absolut normal să fie susţinut de mai multe formaţiuni.

Chelariu susţine că la el în comună sunt unii care nu votează cu PNL, unii care nu votează cu PSD, dar votează omul. Aşa că a pus bannere în care apare şi alături de candidatul social democrat, şi alături de cel liberal, la Consiliul Judeţean Botoşani.

„Alegerile locale promovează în primul rând omul, mai puţin doctrina politică şi lucrul ăsta se vede şi din alegerea primarilor independenţi. Am vorbit cu cele două formaţiuni politice la nivelul judeţului Botoşani, cu cei doi candidaţi. Care şi-au asumat acest lucru şi au dorit să facem aşa. Bannerele nu le-am făcut eu, bannerele le-au făcut partidele. Eu am pus la dispoziţie fotografia, am stabilit sloganul şi bannerele le-au făcut partidele, nu eu. Nu doar PNL şi PSD la Suharău, organizaţiile din Suharău au ales să susţină candidatura mea ca independent. Şi alte partide. La Suharău, spre informarea dumneavoastră, au depus liste şi candidaturi pentru Consiliul Local 9 partide, iar pentru primar doar Pro România, eu ca independent şi încă cineva independent”, a explicat Marcel Chelariu, primarul comunei Suharău, Botoşani.

Iar dacă primarul este împăciuitor, Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani, spune că liberalii au ales să susţină acelaşi candidat ca social democraţii pentru că este o chestiune de orgoliu.

„Eu am văzut că domnul senator Şoptică e disperat în această perioadă că nu a reuşit să propună un candidat serios şi competent pentru comuna Suharău şi a ales să se lipească de imaginea domnului primar. Sub nicio formă (nu se reface USL-ul la Suharău - n.r.). Cred că este şi o chestiune de orgoliu a domnului senator Costel Şoptică având în vedere că este localitatea în care s-a născut”, a declarat Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani.

Preşedintele PNL Botoşani nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO