Eveniment

FILMUL dispariţiei lui Sebastian Ghiţă. Cum a fost prins noaptea pe străzi, după patru luni de căutare

FILMUL dispariţiei lui Sebastian Ghiţă. Cum a fost...

Autor: Petriana Condrut

14.04.2017, 13:48 4156

Potrivit unor surse apropiate anchetei, reţinerea lui Sebastian Ghiţă s-a făcut la ora 23.45, acesta fiind pe o stradă din Belgrad, alături de fratele său. La legitimare, Ghiţă a prezentat un act de identitate şi un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat poliţiştilor actele reale.

"Nu s-a opus reţinerii. Nici nu avea cum să se opună. Era pur şi simplu pe stradă", a declarat ministerul de Intere, Carmen Dan, întreată fiind cum a reacţionat fostul parlamentar.

Ministrul de Interne a refuzat să spună de câtă vreme aveau autorităţile informaţia că Ghiţă se află în Serbia, şi asta chiar dacă în spaţiul public a fost vehiculată în urmă cu o jumătate de lună.

Carmen Dan nu a precizat nici dacă Ghiţă a plecat din România direct în Serbia, sau a stat şi în alte state. Cert este că autorităţile de la Bucureşti le-au mulţumit forţelor de ordine din 10 ţări pentru implicare, aici fiind enumerate: Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa.

"Din acest moment suntem direct interesaţi să sprijinim şi să comunicăm cât se poate de deschis cu partenerii noştri din Serbia pentru că imediat ce vor definitiva activităţile specifice noi vom începe acea procedură de extrădare", mai spus Carmen Dan.

Noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016: Sebastian Ghiţă pleca de la un eveniment organizat de SRI, unde a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care poliţiştii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiţă conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina lui Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că poliţiştii au crezut că doarme.

20 decembrie: Poliţiştii au sesizat că Sebastian Ghiţă nu este la casa din Ploieşti şi l-au citat la sediul IPJ Prahova În paralel, Ministrul Afacerilor Interne cere şefului Poliţiei Române efectuarea unei anchete interne cu privire la modul în care au acţionat poliţiştii.

20 decembrie: Poliţia Română cere sprijin Poliţiei de Frontieră şi anunţă că au fost făcute verificări la punctele de trecere a graniţei şi că, "până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieşirea din ţară".

21 decembrie: DNA Ploieşti emite un mandat de aducere pe numelelui Sebastian Ghiţă pentru încălcarea controlului judiciar

27 decembrie: DNA cere emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Sebastan Ghiţă

28 decembrie: Apare prima înregistrare cu Sebastian Ghiţă, prezentată de România TV. Fostul parlamentar declară că a cunoscut-o pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef DNA, în sediile SRI, la K2, K4 şi T14, şi că s-ar fi întâlnit cu aceasta de "minim 2 ori pe săptămână încă din 2010 până în 2014", la discuţii fiind prezent şi Florian Coldea.

29 decembrie: Ghiţă susţine, într-o nouă înregistrare, că toate dosarele din media au fost măsluite şi că are informaţii despre cum a fost aranjată condamnarea lui Dan Voiculescu.

3 ianuarie: Sebastian Ghiţă, o nouă înregistrare: Kovesi mi-a spus cum să adun probe împotriva lui Vântu. A vrut să-l doboare

5 ianuarie: Instanţa supremă decide să admită cererea DNA de înlocuirea a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în cazul lui Sebastian Ghiţă, după ce a încălcat condiţiile controlului judiciar. La scurt timp, Poliţia Română a transmis că a fost dat în urmărire naţională.

5 ianuarie: Sebastian Ghiţă spune că Victor Ponta ar fi fost şantajat de Florian Coldea pentru a o propune pe Laura Codruţa Kovesi

9 ianuarie: Postul România TV prezintă o caseta care îl arăta pe Florian Coldea la vila lui Sebastian Ghiţă de la Cheia.

11 ianuarie: Ghiţă revenine într-o nouă înregistrare în care vorbeşte despre vacanţele cu familia Coldea.

17 ianuarie: SRI anunţă că Florian Coldea a cerut trecerea în rezervă, decizia fiind luată chiar dacă verificările demarate în urma dezvăluirilor lui Sebastian Ghiţă arătau că nu e vinovat.

24 ianuarie: Preşedintele Klaus Iohannis cere Poliţiei Române să explice cum l-a pierdut pe fostul parlamentar Sebastian Ghiţă şi să spună de ce nu îl găseşte, menţionând că "dacă nici asta nu o pot face, atunci cu ce se mai ocupă?“

27 februarie: Procurorii DNA Ploieşti anunţă că Ghiţă este cercetat într-un nou dosar, existând suspiciuni că acesta ar fi cerut peste 50 milioane de euro de la diverse firme IT pentru ca acestea să obţină contracte cu statul.

15 martie: Premierul Sorin Grindeanu şi procurorul General al României infirmă că Sebastian Ghiţă ar fi fost localizat în Serbia, după ce informaţia a apărut în spaţiul public.

15 martie: Magistraţii Tribunalului Prahova decid emitera unui al doilea mandat de arestare în lipsă

24 martie: Dan Andronic a fost audiat de poliţişti în dosarul privind dispariţia lui Sebastian Ghiţă. "Nu m-am văzut cu Ghiţă în Serbia sau oriunde în altă parte", a scris Dan Andronic pe pagina sa de Facebook, precizând că poliţiştii l-au întrebat dacă sunt reale informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la o întâlnire între el şi Sebastian Ghiţă, care ar fi avut loc după dispariţia fostului deputat.

14 aprilie: Poliţia Română anunţă că Sebastian Ghiţă a fost reţinut în Serbia.

Fostul deputat are cinci dosare penale, iar în două dintre ele au fost emise mandate de arestare în lipsă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO