Eveniment

Final cu mită la purtător. Filmul politic al lui Oprescu s-a rupt. Primarul Capitalei, care ar fi câştigat şi al treilea mandat, a căzut de la etajul 14 direct în braţele DNA

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Iulian Anghel

07.09.2015, 00:06 4200
La cei 64 de ani ai săi şi la cariera pe care a lăsat-o în spate când a intrat în aventura politicii, Sorin Oprescu ar fi trebuit să fie acum un model de virtute.

Nimeni nu i-a reproşat niciodată că este fiu de general al fostei Securităţi (poliţia politică) şi puţini s-au uitat la afacerile fiului său Mircea Oprescu, care ar fi implicat, potrivit unor surse citate de presă, şi în ultimele afaceri ale tatălui.

Toată lumea s-a uitat la parcursul său de dinainte de a ajunge primar – medic chirurg respectat şi şef de secţie la Spitalul Municipal, senator al celui mai mare partid de guvernământ, PSD, medic personal şi prieten al fostului preşedinte Ion Iliescu. Una dintre cele mai populare figuri din politica ultimilor zece ani, Oprescu a răzbit ca nimeni altul, în ciuda faptului că, în calitate de edil-şef al Bucureştiului, de şapte ani, nu a făcut nimic care să reziste vremii.

A avut în bugetul Primăriei Generale, de când este edil-şef, în jur de 30 de miliarde de lei, iar 6 miliarde din aceşti bani s-au dus spre „investiţii“. Investiţii de tipul celor pentru care a fost arestat în crucea nopţii de sâmbătă spre duminică. O oprire a maşinii în trafic, un „cvasiflagrant“ de 25.000 de euro, într-o afacere mult mai largă în care „un grup infracţional“ din Primăria Generală cerea mită pentru contractele acordate firmelor, iar primarul primea 10% din valoarea contractului.

Perioada în care s-ar fi petrecut faptele este 2013 – 2015. În 2013, Primăria Generală a plătit firmelor în jur de 600 mil. lei. Pentru 2014, a avut bugetat un miliard de lei şi peste un miliard în 2015. Dacă procurorii au dreptate, sumele mitei sunt ameţitoare. Un denunţător le-a spus procurorilor că i-a dat primarului un milion de euro. Un martor le-a spus, potrivit Mediafax, că Oprescu a primit banii într-o locuinţă (locaţia nu este dezvăluită) „în pungă de cadou“, sub o pernă ornamentală de pe o canapea, şi îşi lua măsuri de precauţie atunci când primea sume de bani drept mită, folosind inclusiv un aparat pentru bruierea telefoanelor mobile.

Primarul a primit mandat de reţinere în intervalul orar 0.00 – 0.30, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Până după 8 dimineaţa, nimeni nu a ştiut public de această arestare. Ce s-a întâmplat în acest interval (mai ales că în România astfel de lucruri se află imediat) nu ştie nimeni deocamdată.

Ambiţiosul primar, care a candidat şi la preşedinţie în 2009 obţinând 3% din voturi, şi-a început cariera politică în PSD, candidând de două ori fără succes la Primăria Generală din partea acestui partid. Când a candidat independent a treia oară, în 2008, a şi câştigat, iar partidul l-a „recuperat“ pe cel care fusese, între timp, senator social-demo­crat în două legislaturi, prieten al „patriarhului“ politicii Ion Iliescu şi medical său curant.

Aşa că, cu sprijinul PSD, a câştigat un al doilea mandat în 2012. „Autostrada suspendată“ promisă în primul mandat a primit şi ea un respiro de încă patru ani şi promitea să devină „autostradă subterană“, în cel de-al treilea mandat, ipoteză vehiculată deja de edil. Nu a mai apucat pentru că procurorii l-au arestat în miezul nopţii, într-una dintre cele mai surprinzătoare arestări şi una dintre cele mai bizare. Aseară a fost arestat şi fostul său şofer. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO