Eveniment

Finanţele lasă în ceaţă taxele locale din 2013. Apropierea alegerilor presează Guvernul să evite asumarea majorării taxelor

Finanţele lasă în ceaţă taxele locale din 2013. Apropierea alegerilor presează Guvernul să evite asumarea majorării taxelor

Ponta: La Finanţe nu se ştia cine a pus pe site proiectul cu taxe de 16%, ca în „Scrisoarea pierdută“. Foto: Guvernul României

Autor: Claudia Medrega

05.10.2012, 00:07 642

Guvernul Ponta nu îşi asumă proiectul de creştere cu 16% a taxelor locale din 2013 publicat miercuri pe site-ul Ministerului Finanţelor şi susţine că o eventuală majorare rămâne la latitudinea autorităţilor locale. Premierul Victor Ponta nu s-a sfiit să scoată în evidenţă lipsa de comunicare între Finanţe şi Guvern chiar dacă ministrul de resort are şi funcţia de vicepremier.

Majorarea taxelor locale prin actualizarea cu inflaţia, obligaţie stabilită prin Codul fiscal şi asumată cu FMI, trebuia aprobată încă din luna aprilie, dar proiectul nu a mai ajuns pe ordinea de zi a fostului guvern. Ministerul Finanţelor a postat recent un alt proiect pe site, pe care l-a retras ieri de pe lista iniţiativelor legislative.

Politicienii nu suportă sub nicio formă anunţarea unor majorări de taxe în anii electorali, astfel că cel mai probabil românii vor afla de-abia spre sfârşitul anului noile niveluri majorate ale impozitelor şi taxelor locale pe care le vor plăti în 2013.

O creştere a taxelor locale este inevitabilă, ţinând cont că inflaţia a crescut în ultimii ani, în special în 2010, în condiţiile majorării TVA de la 19% la 24%.

Dacă aprobarea proiectului este tergiversată, Ministerul Finanţelor ar putea să găsească în acest interval soluţii de îmbună­tăţire a modalităţii de taxare a proprietăţilor astfel încât să nu mai existe diferenţieri minore între taxarea proprietăţilor în marile oraşe şi în localităţile mici.

Una dintre anomaliile sistemului românesc de impozitare a clădirilor comparativ cu situaţia din Occident a fost taxarea în funcţie de proprietar, nu în funcţie de destinaţia economică. Astfel, pentru o clădire deţinută de o persoană fizică impozitul plătit ajungea să fie de până la de 10 ori mai mic decât pentru una similară deţinută de o companie. În luna iulie, Guvernul a modificat baza de impozitare, iar taxarea va varia în funcţie de utilizarea proprietăţii, circuit comercial sau privat, şi nu de natura proprietarului, persoana fizică sau persoană juridică. În aceste condiţii, impozitele plătite de o persoană fizică sau o firmă pot să fie similare dacă imobilele deţinute au aceeaşi destinaţie.

Cristina Clujescu, tax manager la compania de audit şi consultanţă Ernst&Young, a afirmat că în anumite ţări taxele pe proprietate s-au majorat în ultimii ani ori procentual (de exemplu, Spania), ori ca sumă fixă (de exemplu, Marea Britanie), ori ca urmare a reevaluării proprietăţilor (de exemplu, Portugalia). "Nivelul creşterilor a variat în funcţie de ţară, de la moderat la foarte semnificativ (de exemplu în Portugalia se estimase o creştere de aproximativ 400%".

Bâlbâială cu taxele locale

Proiectul de hotărâre de guvern privind actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, a fost publicat miercuri de Ministerul Finanţelor. Proiectul a reluat cea mai mare parte a prevederilor proiectului anterior publicat în luna martie de fostul executiv, inclusiv procentul de creştere a taxelor. Diferenţa cea mai importantă constă în impactul bugetar al măsurii: dacă fostul guvern era mai optimist şi anticipa un plus de venituri de mai mult de 800 mil. lei, acum impactul bugetar a fost estimat la jumătate de miliard de lei.

Premierul Victor Ponta a declarat că s-a enervat că reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu l-au consultat şi nu au explicat mai clar această măsură. El a afirmat că primarii vor decide dacă taxele locale vor fi majorate anul viitor cu 16%, raportat la inflaţia din perioada 2010-2012, potrivit Mediafax.

Ministerul Finanţelor a transmis ieri însă un comunicat în care face trimitere la prevederile Codului fiscal, din care rezultă că indexarea taxelor cu inflaţia este obligatorie, nu opţională. "În concordanţă cu prevederile art.292 alin.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, o dată la 3 ani se actualizează nivelurile impozitelor si taxelor locale, ţinând cont de evoluţia ratei medii a inflaţiei de la ultima indexare", potrivit Finanţelor.

Pe lângă această indexare obligatorie, autorităţile locale au avut posibilitatea de a majora suplimentar impozitele şi taxele locale prevăzute de Codul fiscal, cu până la 20%.

Ministerul Finanţelor susţine că este necesară revizuirea analizei de impact a majorării taxelor locale şi rediscutarea sa cu instituţiile financiare internaţionale cu ocazia următoarelor consultări având în vedere că prognoza actuală privind rata medie a inflaţiei pentru anul 2012, care trebuie folosită la stabilirea indicelui de indexare, este în prezent mai mică decât cea luată în calcul la cuantificarea impactului fiscal de la momentul analizei preliminare.

Ce spun consultanţii fiscali

Silviu Sandache, senior manager, Deloitte Tax, spune că majorarea bazei impozabile cu 16% este obligatorie pentru autorităţile locale, urmând să ducă la majorarea taxelor şi impozitelor locale.

"Nu rezultă posibilitatea consiliilor locale de a aplica opţional aceste majorări. Mai mult, acestea au posibilitatea de a majora suplimentar valorile rezultate. Dat fiind că proiectul nu prevede nimic în acest sens, rămâne de actualitate prevederea conform căreia autorităţile locale pot majora anual impozitele şi taxele locale prevăzute de Codul fiscal cu până la 20%", afirmă Sandache.

Şi Cristina Clujescu, tax manager la Ernst&Young, spune că procentul de majorare a anumitor taxe şi impozite locale începând cu 2013 ia în considerare inflaţia estimată pentru perioada 2010 - 2012, aşa cum este prevăzut de Codul fiscal, care permite indexarea o dată la 3 ani, fiind deci o "schimbare aşteptată".

"Ultima majorare importantă a impozitelor şi taxelor locale, începând cu 2010, s-a produs diferenţiat şi a fost, în general, mai accentuată decât cea propusă începând cu 2013. De exemplu, impozitele valorice pentru clădiri şi terenuri au crescut în general cu 20,5% faţă de valoarea anterioară (considerând inflaţia), în timp ce impozitele pe mijloace de transport, taxele pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, impozitul pe spectacole, etc. au crescut în proporţii variabile (în unele cazuri cu 50%)", a explicat Clujescu.

Reprezentanta Ernst&Young a arătat că nivelul taxelor de proprietate în România nu poate fi comparat uşor cu cel al altor ţări, având în vedere sistemele diferite aplicate de diverse ţări (de exemplu procente, valori fixe, luând în considerare în anumite cazuri reevaluările sau nu, bazele diferite, etc.).

Silviu Snadache a arătat că proiectul publicat de Ministerul de Finanţe modifică numai valoarea impozabilă a clădirii, nu şi modul de calcul a impozitului pentru persoanele fizice. Prin urmare, impozitul pe clădiri pentru persoanele fizice se va determina în continuare prin aplicarea cotei de 0,1% la valorile impozabile majorate.

Ponta: La Finanţe nu se ştia cine a pus pe site proiectul cu taxe de 16%, ca în "Scrisoarea pierdută"

Premierul Victor Ponta a declarat că primarii vor decide dacă impozitele, taxele şi amenzile locale vor fi majorate anul viitor cu 16%, raportat la inflaţia din perioada 2010-2012, şi a arătat că s-a enervat că reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu l-au consultat şi nu au explicat mai clar. "Când am văzut ştirea - căci eu n-am văzut propunerea - l-am sunat pe ministrul Florin Georgescu şi am spus: Domnule, aţi înnebunit, ce aveţi?. El a spus că nu ştie nimic şi că-l sună pe secretarul de stat Liviu Voinea. Îl sună pe Voinea care spune: nu ştiu nimic. Că aşa este la Ministerul Finanţelor, este ca într-o "scrisoare pierdută". După care m-au sunat înapoi, în aceeaşi ordine ierarhică, şi mi-au explicat. Sigur, discuţia nu a fost aşa de veselă cum o descriu eu. O dată la trei ani, conform legii, autorităţile locale au voie, nu obligaţia, să actualizeze taxele locale cu inflaţia. Pentru asta, Ministerul Finanţelor dă o hotărâre care spune cât este inflaţia şi cât este maximul cu care pot să mărească, după care, de la anul, primarul, dacă consideră că are nevoie de mai multe venituri, împreună cu consiliul local, poate să mărească anumite taxe. Sigur că m-am enervat pentru că nu am fost consultat şi nu au explicat ei ce explic eu acum", a spus Ponta la Realitatea TV. (Mediafax)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO