Eveniment

Florin Cîţu: Nu avem în vedere noi restricţii. Singura soluţie pe termen lung este vaccinarea

Florin Cîţu: Nu avem în vedere noi restricţii....

Autor: Andreea Tobias

19.03.2021, 14:30 1608

Premierul Florin Cîţu spune că nu are în vedere în acest moment noi restricţii în România. Prioritară este accelerarea campaniei de vaccinare, „singura soluţie pe termen lung”.

Întrebat dacă se gândeşte să introducă noi restricţii sau să înăsprească măsurile care se aplică la nivel naţional, în contextul bilanţului coronavirus de vineri, premierul a răspuns că îi place şi lui să se uite la date şi a amintit că cifrele pe care le vedem acum le aveam şi în decembrie anul trecut, dar astăzi avem „cu puţin mai multe restricţii”, cu referire la reducerea orei de circulaţie noaptea.

„În acelaşi timp, creşterea numărului de persoane care ajung la ATI este mai mică decât vedeam în valul anterior. Atunci mergeau de la 600 la 1.200, acum mergem de la 950 la 1.300. Iar astăzi avem un lucru în plus pe care nu îl aveam acum două luni: campania de vaccinare. Avem vaccin”, a spus premierul.

Astfel, toate aceste aspecte trebuie luate toate în calcul înainte de orice decizie despre viitoarele măsuri.

„Prioritar pentru mine este să accelerăm campania de vaccinare cu toate posibilităţile pe care le avem, pentru că este singura soluţie de a putea ieşi cât mai repede din pandemie. Orice alte lucruri sunt doar temporare şi rezolvă problema pe termen scurt. Campania de vaccinare este singura soluţie pe termen lung”, a afirmat Cîţu, precizând că nu ia în considerare alte restricţii în acest moment.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO