„La finalul anului 2022 erau circa 238.000 de firme cu capitaluri negative, adică nivelul datoriilor era mai mare decât cel al activelor totale. Această categorie de companii poate genera riscuri importante.”
România a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de companii în ultimele trei decenii, ajungând de la aproximativ 297.000 de firme în 1994 la circa 784.000 la finalul anului 2022, susţine Florin Dragu, şef serviciu la Direcţia de stabilitate financiară din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR). Cu toate acestea, economia naţională continuă să fie afectată de o problemă structurală majoră – subcapitalizarea unui număr mare de firme, care poate reprezenta un risc semnificativ pentru stabilitatea economică.
„Numărul total de companii a crescut de 2,6 de ori în ultimii 30 de ani, pornind de la aproximativ 297.000 de companii în 1994 şi ajungând la circa 784.000 de firme care au depus bilanţul la Ministerul Finanţelor la finalul anului 2022. Vedem şi vulnerabilităţi structurale care persistă în economia românească, iar prima este legată de subcapitalizarea unui număr important de companii. Aici numărul de companii cu capitaluri negative se menţine la valori ridicate. La finalul anului 2022 erau circa 238.000 de firme cu capitaluri negative, adică nivelul datoriilor era mai mare decât cel al activelor totale. Această categorie de companii poate genera riscuri importante”, a spus el în cadrul conferinţei IMM Club „Secretele antreprenorului de succes: Information is the new oil”.
În ciuda acestei vulnerabilităţi, au fost identificate 2.642 de companii de succes,13% dintre corporaţii, 10% dintre IMM-uri.